Update articol:

Ivan spune că legislaţia ar trebui actualizată pentru ca persoane cu probleme penale să nu aducă atingere imaginii instituţiilor

Legislaţia ar trebui actualizată astfel încât persoane care au dosare penale să nu mai poată aduce atingere imaginii instituţiilor în care activează, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Ivan a fost întrebat cum comentează cazul unui director general din Ministerul Energiei, Constantin Bordeianu, care a fost prins de poliţişti de două ori conducând fără permis şi are două dosare penale.

“Cred că nu aduce deloc un bine administraţiei publice din România şi Ministerului Energiei o persoană aflată pe o poziţie publică care are astfel de probleme. Domnia sa ocupă această poziţie în urma procesului de reorganizare, care, conform Codului administrativ din România, prevede că atunci când ţi se desfiinţează postul de director general, de exemplu, instituţia trebuie să îţi pună la dispoziţie o altă poziţie similară sau cel puţin egală cu acea poziţie. Şi, astfel, în urma reorganizării de la Ministerul Energiei, unde s-au redus cu aproximativ 15% funcţiile de conducere, (…) s-a ajuns în această problemă. Cred că este un mare minus şi cred foarte mult că poate legislaţia trebuie actualizată, inclusiv Codul administrativ, ca atunci când avem persoane cu probleme de această natură, indiferent de instituţia în care activează, să poată să existe mijloace prin care ele să nu aducă atingere imaginii instituţiei în care activează”, a afirmat Ivan.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (19/09/2025)

Incetare de comun acord mandate CEO si CFO

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Completare convocator AGEA din data de 15/16 octombrie 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (19/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIMTEL TEAM (SMTL) (19/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 12.09.2025