Update articol:

SindFISC protestează sâmbătă la Ministerul Finanţelor pentru drepturile şi demnitatea finanţiştilor

ministerul finantelor publice mfp, tezaur Sursa foto: Facebook
Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC organizează sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00, un protest în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a atrage atenţia asupra drepturilor şi demnităţii finanţiştilor şi asupra condiţiilor de muncă din sistem.

Acţiunea vizează promovarea celor 10 revendicări esenţiale – “10 pentru finanţişti”, menite să susţină angajaţii, funcţionarea corectă a instituţiilor financiare şi fiscale şi informarea corectă a opiniei publice, potrivit Agerpres.

Sindicatul solicită redarea demnităţii şi imaginii publice a finanţiştilor, recunoaşterea specificului activităţii şi definirea domeniului “Finanţe publice” în legea salarizării, adoptarea Statutului finanţistului cu drepturi şi îndatoriri clare, finanţare corectă pentru funcţionarea instituţiilor fără costuri pentru angajaţi, normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar.

De asemenea, Sindicatul cere digitalizare accelerată şi eficientă, depolitizarea instituţională şi titularizarea profesioniştilor pe posturi de conducere, consolidarea Şcolii de fiscalitate şi instruire modernă, recompensarea performanţei şi a efortului suplimentar, precum şi un mecanism salarial motivant, adaptat la complexitatea şi riscurile muncii.

La protest vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale teritoriale din toate structurile Ministerului Finanţelor, inclusiv Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Evenimentul beneficiază şi de sprijinul altor organizaţii sindicale din administraţia publică şi la nivel european.

SindFISC subliniază că prin această iniţiativă urmăreşte nu doar respectarea drepturilor legale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ci şi apărarea imaginii şi demnităţii întregului corp profesional al finanţiştilor, esenţial pentru buna funcţionare a statului român.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (03/06/2026)

Acord cadru incheiat de filiala din Romania a Societatii

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (03/06/2026)

Rambursarea emisiunii de obligatiuni BNET26E la scadenta

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (03/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026