Update articol:

Conpet anunță încetarea mandatului directorului general Dorin Tudora; Acesta era în incompatibilitate, potrivit ANI

Conpet anunță încetarea mandatului directorului general Dorin Tudora, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Astfel, compania a anunțat că, în ședința din data de 01.10.2025, Consiliul de Administrație a luat act de Adresa primită de la Agenția Națională de Integritate – Inspecția de Integritate, înregistrată la societate sub numărul 40626/ 30.09.2025 și a constatat încetarea de drept, începând cu data de 01.10.2025, ora 12:00, a Contractului de Mandat nr. 37110/ 19.10.2023 încheiat cu domnul Dorin Tudora prin care i-a fost încredințat mandatul de Director General, cu consecința vacantării începând cu aceeași dată a postului de Director General din cadrul CONPET Ploiești.

Conpet menționează că Agenția Națională de Integritate a informat societatea că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin.(2) din Legea nr. 176/ 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, domnul Tudora Dorin nu poate exercita funcția de director general în cadrul societății CONPET S.A., aflându-se în perioada de interdicție stabilită de A.N.I., ca urmare a constatării existenței unei situații de incompatibilitate.

Astfel, conducerea Conpet  o împuternicește pe doamna Mihaela-Anamaria Dumitrache– Director General Adjunct, să îndeplinească și atribuțiile și responsabilitățile aferente funcției de Director General (inclusiv delegările acordate acestuia de către C.A.), începând cu dată de 01.10.2025, ora 12:00 și până la data numirii unui Director General care va fi selectat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, delegandu-i conducerea societății în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu Contractul de mandat.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (01/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - imprumut persoane afiliate

Digi Communications N.V. (DIGI) (01/10/2025)

Finalizarea cu succes a investitiei in reteaua FTTH din Andaluzia, Spania

ROPHARMA SA (RPH) (01/10/2025)

Schimbare in conducerea societatii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (01/10/2025)

Convocare AGOA din data de 03.11.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/10/2025)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.09.2025