Update articol:

ASF anunță lansarea în consultare publică a proiectului de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative în vederea publicării acestuia spre consultare publică, pe site-ul ASF, pentru o perioadă de 10 zile calendaristice, potrivit unui comunicat.

Proiectul de Regulament cuprinde prevederi clarificatoare pentru aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 243/2019 privind fondurile de investiții alternative (FIA), astfel cum aceasta a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2024, precum și aspecte identificate în practica de aplicare a legislației specifice FIA. Scopul proiectului este acela de a oferi mai multă claritate și predictibilitate în aplicarea cadrului legal, în beneficiul participanților la piață, dar și simplificarea și uniformizarea procedurilor de autorizare și funcționare a fondurilor de investiții alternative, reducând riscul unor interpretări neunitare și contribuind la creșterea protecției investitorilor în titlurile de participare emise de fondurile de investiții alternative.

Printre modificările cele mai importante aduse Regulamentului ASF nr. 7/2020 se numără:

  • Se introduc prevederi clarificatoare în aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 243/2019, art. 29, alin (4) potrivit cărora fondurile de investiții alternative de tip FIAS efectuează operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar, în limita a maximum 10% din capitalul social, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b), plata acţiunilor astfel dobândite urmând a se face numai din surse proprii ale FIAS.

Mai exact, aceste noi prevederi incluse în proiectul de regulament clarifică faptul că sintagma „efectuează  operaţiuni de răscumpărare a acţiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exerciţiu financiar“ se referă la derularea unei singure oferte publice de cumpărare și/sau la tranzacții efectuate pe piața reglementată pe o perioadă determinată aferentă unui exercițiu financiar. Prin exercițiu financiar se înțelege an calendaristic. În plus, dacă Adunarea Generală a Acționarilor a unui FIAS adoptă, în cursul aceluiași exercițiu financiar sau în exerciții financiare diferite, mai multe hotărâri privind efectuarea de operațiuni de răscumpărare a acțiunilor proprii, aceste operațiuni pot fi comasate. Aceste clarificări reduc riscul apariției unor interpretări divergente și sporesc flexibilitatea operațională a FIAS.

  • Se introduc prevederi clarificatoare privind posibilitatea schimbării categoriei în care este încadrat un fond de investiții alternative destinat investitorilor profesionali (FIAIP). Astfel, un FIAIP care solicită ASF încadrarea sa în altă categorie de FIAIP se supune procedurii de autorizare în respectiva calitate de fond de investiții alternative de tip contractual (FIAC) sau fond de investiții alternative speculative (FIAS), după caz. Aceste noi prevederi au scopul de a oferi flexibilitate și claritate în funcționarea fondurilor de investiții alternative, permițând FIAIP să-și schimbe categoria printr-o procedură de autorizare clar reglementată, ceea ce crește predictibilitatea.
  • Se introduc prevederi complementare legate de informațiile/documentele pe care un administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA) trebuie să le pună la dispoziția ASF în cadrul procesului de aprobare de către Autoritate a bursei din statul terț, în contextul investițiilor realizate de FIA conform art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr.243/2019. Aceste schimbări au scopul de a asigura mai multă claritate și transparență în procesul de aprobare, respectiv de evaluare a unei burse dintr-un stat terț.
  • Se introduc prevederi complementare privind limba în care sunt redactate comunicările publicitare adresate investitorilor fondurilor de investiții alternative destinate investitorilor de retail (FIAIR). Mai exact, comunicările publicitare se realizează în limba română dacă titlurile de participare ale FIAIR sunt distribuite în România. Această prevedere are ca scop creșterea gradului de protecție și informare corectă a investitorilor de retail, oferind acces nediscriminatoriu la informație și reducând riscul de interpretări eronate.

Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF
nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative este pus în consultare publică aici.

BVB | Știri BVB