Update articol:

George Niculescu, ANRE: După 1 iulie, tendinţa a fost ca preţurile la energie să scadă în ofertele unor furnizori; sunt convins că trendul va continua

Trendul de scădere a preţurilor la energie electrică va continua, pentru că suntem într-o piaţă a consumatorilor, furnizorul fiind obligat să vină cu un preţ competitiv, ca să nu rămână fără portofoliul de consumatori, consideră preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, potrivit Agerpres.

“Trebuie să vedem că după data de 1 iulie, când schema de plafonare-compensare la energie electrică a expirat, în comparatorul de preţuri pe care noi îl punem la dispoziţia consumatorilor pe site-ul ANRE, unii furnizori au scăzut preţurile în ofertele lor. Eu sunt convins că trendul acesta va continua, tocmai pentru că suntem într-o piaţă, în momentul de faţă, a consumatorilor. Atâta timp cât preţul este liber şi eu pot să-mi aleg furnizorul cu cea mai bună ofertă, furnizorul va fi obligat să vină cu un preţ competitiv, în aşa fel încât să nu rămână fără obiectul muncii, fără portofoliul de consumatori. Dacă preţul ar fi rămas în continuare plafonat sau fix pentru o perioadă de timp, eu, consumator, n-aş fi avut niciun fel de motiv să mă mut de la un furnizor la altul, iar competiţia, evident, că ar fi fost prejudiciată”, a afirmat Niculescu, vineri, la conferinţa anuală cu tema “Energie cu Responsabilitate”, ediţia a IX-a, organizată de publicaţia InvesTenergy.

Potrivit acestuia, toată lumea are un rol în zona de energie.

“Dacă piaţa, industria şi consumatorii se uită la instituţiile publice şi aşteaptă de la noi decizii asumate, cred că de la piaţă aşteptăm servicii de înaltă calitate, produse corecte, iar din partea consumatorilor îmi doresc să depună eforturi din ce în ce mai mari în a se informa corect despre ce se întâmplă în piaţă. Iarăşi, revin, sunt o grămadă de mesaje, foarte multe mesaje în această perioadă, cred că trebuie să le extragem pe cele corecte şi să luăm deciziile foarte bine informaţi”, a subliniat şeful ANRE.

George Niculescu i-a îndemnat pe consumatori să îşi aleagă atent ofertele disponibile pe piaţa energiei, iar pe furnizori să vină cu preţuri corecte.

“Dacă revenim la problema preţurilor din energie care este foarte des vehiculată în această perioadă, pe consumatori îi îndemn să îşi aleagă foarte bine ofertele care sunt disponibile, furnizorii trebuie să vină cu preţuri corecte pentru aceştia, iar migraţia aceasta a clienţilor de la un furnizor la altul, cred eu că este foarte bună, trebuie încurajată, în aşa fel încât furnizorii să-şi calibreze ofertele în funcţie şi de posibilităţile de suportabilitate ale consumatorilor. Un factor foarte important este şi lichiditatea în piaţă, pentru că furnizorii nu pot veni cu oferte competitive pentru consumatori dacă produsul lipseşte cu desăvârşire din piaţă sau dacă este vândut la un preţ foarte mare. Şi atunci trebuie să ne uităm la cine sunt cei care produc energie electrică în România, care este acţionariatul acestor companii şi să vedem exact dacă preţul acesta de vânzare, mare, al energiei electrice de către producători, cumva este sursa acestor preţuri mari pe care le vedem în facturile consumatorilor”, a arătat el.

În contextul în care s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă despre speculă în piaţa de energie, “din nou despre băieţi deştepţi în piaţa de energie, care în decurs de foarte scurt timp au reuşit să facă profituri foarte mari”, Niculescu a subliniat că autoritatea de reglementare în anul 2024 “nu a avut absolut niciun fel de ezitare să sancţioneze foarte, foarte drastic orice fel de tentativă de manipulare a pieţei de energie, pentru că se sancţionează şi tentativa”.

“Am dat nişte amenzi record pentru anul 2024, am ales să nu ne facem o campanie de promovare din această activitate de monitorizare şi de sancţionare a agenţilor economici care încalcă reglementările. Ne-am asumat mai mult rolul acesta de a supraveghea piaţa într-un mod discret, dar ferm, să nu se interpreteze altfel, însă vedem că, fără nişte date clare, se lansează în spaţiul public nişte teze, care, din păcate, nu sunt argumentate. Lucrul acesta induce şi mai multă neîncredere într-o piaţă de energie care a avut mult de suferit în ultima perioadă”, a precizat preşedintele autorităţii.

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media

EB GOLD open end (EBGLD1) (03/10/2025)

Notificare valoare rascumparare

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/10/2025)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor