- Școala Gimnazială nr. 1 din Tuzla va fi modernizată și eficientizată energetic
- Proiectul are în obiectiv creșterea performanței energetice a clădirii și lucrări de consolidare
- Investiția estimată la 3,5 milioane de euro va fi susținută de OMV Petrom, sponsorul oficial al programului
EPG (Energy Policy Group) și OMV Petrom anunță semnarea contractului de proiectare și execuție pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Tuzla, județul Constanța. Investiția estimată la 3,5 milioane de euro va fi susținută de OMV Petrom, sponsorul oficial al programului, potrivit unui comunicat.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: “România Eficientă este un program în care credem cu toată convingerea. Ne bucurăm să contribuim la transformarea școlilor în spații moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul — locuri în care copiii pot învăța și se pot dezvolta în cele mai bune condiții. În același timp, programul România Eficientă este un demers educațional, care promovează consumul responsabil de energie și formează o nouă generație, mai conștientă de impactul asupra mediului.”
Radu Dudău, Președintele Energy Policy Group (EPG) și coordonatorul programului România Eficientă: „România Eficientă a devenit un program de referință pentru modul în care clădirile școlare pot fi aduse la cele mai înalte standarde de eficiență energetică. Semnarea contractului de renovare aprofundată pentru Școala Gimnazială nr. 1 din Tuzla marchează lansarea unui proiect complex, care include atât creșterea performanței energetice a clădirii, cât și lucrări de consolidare structurală. Cu sprijinul partenerului nostru OMV Petrom, vom putea reduce semnificativ consumul de energie și emisiile de carbon asociate, îmbunătățind în același timp condițiile interioare de confort pentru elevi și profesori.”
Școala Gimnazială nr. 1 din Tuzla este a șasea unitate de învățământ public din România care va beneficia de o clădire la cele mai înalte standarde de eficiență energetică, prin programul România Eficientă, derulat de EPG cu susținerea OMV Petrom. La finalizarea lucrărilor, școala va oferi un mediu interior sănătos și confortabil unui număr de 400 de elevi, îndrumați de 28 de cadre didactice. Proiectul complex de consolidare și reabilitare energetică la standard nZEB (clădire cu un consum de energie aproape zero) a corpului principal al școlii (C1) este completat de lucrări care vizează clădiri secundare: demolarea incintei vechii centrale termice și a magaziei (corpurile C3 și C8) și construirea a două noi corpuri de clădire dedicate spațiilor tehnice și protecției anti-incendiu.
Principalele lucrări subordonate obiectivului principal, de creștere a performanței energetice a școlii, includ:
- Termoizolarea exteriorului clădirii;
- Montarea tâmplăriei PVC din aluminiu, performante energetic;
- Instalarea unui sistem modern de încălzire;
- Montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură;
- Înlocuirea instalației de producere a apei calde menajere;
- Refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice;
- Implementarea unui sistem de iluminat performant, cu corpuri de tip LED;
- Amplasarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirii.
Renovarea aprofundată realizată prin programul România Eficientă va diminua semnificativ consumul de energie și emisiile de carbon ale clădirii, pentru o școală mai eficientă energetic și mai sănătoasă pentru elevi și mediu deopotrivă.