Update articol:

Horia Cardoș, Agroland: După 2030, ne dorim ca Agroland să fie un campion regional; compania vizează extinderea pe piețele din Vest

Horia Cardoș, Agroland: După 2030, ne dorim ca Agroland să fie un campion regional; compania vizează extinderea pe piețele din Vest
 - poza 1

Grupul Agroland și-a asumat o strategie pe termen lung, vizând, până în 2030, o cifră de afaceri de 200 milioane de euro și o marjă EBITDA de 12%.

Horia Cardoș, CEO-ul Grupului Agroland, a prezentat, vineri, într-o conferință, viziunea companiei: “Vrem să fim un jucător major, în următorii ani, și chiar să ne extindem pe piețele externe. După 2030, ne dorim ca Agroland să fie un campion regional care să construiască businessuri și pe piața externă.”

Grupul vizează piețele din Vestul țării, de la Ungaria spre Vest. “Cel mai ușor este să achiziționăm o rețea deja existentă. Nu ne grăbim, vrem să luăm cea mai bună decizie”, a spus Horia Cardoș.

Potrivit acestuia, se vor schimba foarte multe lucruri în perioada următoare în UE: “Principalul șoc pe care îl vedem că se va întâmpla, începând cu sfârșitul anului viitor, ține de acordul Mercosur-UE, care va afecta destul de mult businessul agrifood în Europa.  Europa industrializată va avea nevoie de piețe noi pentru produsele industriale și, în acest context, elitele europene au decis „să sacrifice” fermierii din Europa de Vest.

Estimăm un interval de 10 ani pentru fermierii din Europa de Est, în care putem profita, în ceea ce privește producția de produse alimentare.”

Reprezentații Agroland spun că proiectele vor fi finanțate prin credite bancare, fonduri europene, și chiar și piața de capital, în momentul în care bursa va reflecta valoarea corectă a companiei. În prezent, echipa Agroland consideră că acțiunile sunt mult subevaluate pe bursă.

Strategia Agroland Vision 2030 este structurată în două faze: expansiune accelerată (2026-2028) și consolidare și integrare (2029-2030), menite să construiască un ecosistem sustenabil, profitabil și scalabil.

În prima fază, compania va investi peste 150 mil. lei pentru extinderea capacităților de producție, dezvoltarea rețelei de retail și dublarea volumelor din agribusiness. Divizia Food devine motorul creșterii: extinderea fermei Mihăilești la 900.000 de găini ouătoare cage-free până în 2027, dezvoltarea fermei BIO Curtisoara la 30.000 de găini și deschiderea în 2026 a fabricii de ouă lichide de la Caransebeș, cu o capacitate de 10 tone pe zi. În parteneriat cu compania japoneză Kohshin, la Mihăilești se construiește cea mai mare unitate de tratare a gunoiului de pasăre din România – 15.000 tone anual. Până în 2028, Divizia Food va depăși 250 mil. lei cifră de afaceri și o marjă EBITDA de 20%.

Divizia Retail va crește cu 15-20 de magazine anual, până la peste 300 în 2028, consolidând formatul unic Pet & Garden, orientat spre produse sustenabile. Investițiile vor atinge 8-10 mil. lei, pentru o cifră de afaceri estimată de 400 mil. lei și o marjă EBITDA de 10%. În paralel, Divizia Agribusiness își va dubla producția de furaje  convenționale (la Ișalnița și Șimian MH) și BIO (la Caransebeș), cu obiectiv de 70.000 tone/an și va dezvolta petfood până la 15.000 tone/an, lansând și o linie proprie de substanțe fitosanitare la Șimian. Cu investiții de 10 mil. lei, divizia vizează 250 mil. lei cifră de afaceri și EBITDA de 7%.

Investițiile vor fi finanțate printr-un mix echilibrat: credite bancare (inclusiv proiectul de 20 mil. euro finanțat de Raiffeisen Bank și garantat de BEI), granturi europene, surse proprii și majorări de capital efectuate doar la evaluări corecte. Până în 2028, Grupul estimează o cifră de afaceri consolidată de 750 mil. lei și o marjă EBITDA de 12%.

Faza a doua, 2029-2030, va aduce consolidare, integrare și extindere externă. Divizia Food va ajunge la 350 mil. lei cifră de afaceri, cu o marjă EBITDA de 18%, prin produse ready-to-eat și exporturi extinse. Retailul va depăși 500 mil. lei și va intra pe două piețe externe, iar Agribusiness va atinge 75.000 tone/an și 350 mil. lei cifră de afaceri.

Aceste etape vor fi susținute de modernizarea infrastructurii, digitalizare completă (ERP, CRM, business intelligence, e-commerce) și investiții în energie verde (panouri fotovoltaice de 1,2 MW la Mihăilești, 250 KW la Șimian și 400KW la Ișalnița).

Grupul Agroland raportează o creștere de 65% a profitului net la 9 luni 2025, la 9,5 mil. lei, și își prezintă strategia de dezvoltare până în 2030

BVB | Știri BVB
ARMATURA S.A. (ARM) (10/11/2025)

Disponibilitate raport T3 2025

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/11/2025)

Disponibilitate raport T3 2025 si detalii teleconferinta

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (10/11/2025)

Ecologizarea batalelor istorice din Rafinaria Vega