Update articol:

Europenii bogaţi pot să împrumute bani de la JPMorgan folosindu-şi maşinile de lux drept garanţie

Europenii bogaţi pot să împrumute bani de la JPMorgan folosindu-şi maşinile de lux drept garanţie
 - poza 1
Banca americană JPMorgan Chase & Co. îşi extinde serviciile de creditare către persoanele înstărite, care acum pot să îşi folosească colecţiile de maşini clasice şi de lux din Europa drept garanţie, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Banca privată a gigantului de pe Wall Street va oferi clienţilor opţiunea de a împrumuta bani folosind drept garanţie automobile clasice, rare sau personalizate, depozitate fizic în jurisdicţii europene, cum ar fi Anglia, Italia şi Germania. Serviciul, deja disponibil clienţilor din SUA, va fi extins şi în Franţa, Elveţia şi Spania, a anunţat banca într-un comunicat de presă difuzat luni.

Această extindere a serviciilor de creditare vine în contextul în care persoanele înstărite folosesc colecţiile de maşini – şi alte active fizice – ca o modalitate de a-şi diversifica averile, bazându-se pe statutul tradiţional al sectorului auto. Maşinile clasice de la producători europeni renumiţi precum Ferrari NV, Porsche AG şi Mercedes-Benz Group AG au depăşit performanţele pieţelor bursiere în ultimii ani, iar piaţa generală a continuat să crească în 2024, chiar şi în contextul unei recesiuni generale a activelor de lux.

Automobilele de lux sunt cel mai popular activ de lux pe care membrii mai tineri ai segmentului ultra-bogaţilor lumii aspiră să îl deţină personal, pe lângă proprietăţi imobiliare, potrivit celui mai recent raport Knight Frank privind avuţia. Asta plasează maşinile înaintea cererii de avioane private, colecţii de vin şi artă şi super-iahturi.

Printre bogaţii lumii care pariază pe maşini de lux se numără Mark Mateschiz, fiul regretatului cofondator al producătorului de băuturi energizante Red Bull GmbH, care a cumpărat colecţia de automobile a miliardarului britanic Bernie Ecclestone anul acesta. Miliardarii francezi ai luxului, tată şi fiu, Francois şi Francois-Henri Pinault, precum şi magnatul tehnologiei Xavier Niel, susţin, de asemenea, un proiect de revitalizare a istoricei mărci franceze de maşini de lux Delage Automobiles, un producător de hipermaşini care costă cel puţin două milioane de euro fiecare.

“Am înţeles: colecţionarea de automobile este impulsionată atât de pasiune, cât şi de investiţii”, a declarat Steven Hawkins, şeful departamentului de creditare specializată de la banca privată a JPMorgan.