Update articol:

Nicuşor Dan: Preşedintele recâştigă dreptul de a sesiza CCR pe o lege, chiar şi după ce a fost reexaminată de Parlament

Nicusor Dan/foto www.presidency.ro Nicusor Dan/foto www.presidency.ro
Preşedintele României are dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament, a anunţat, sâmbătă, şeful statului, Nicuşor Dan, conform Agerpres.

Potrivit lui Nicuşor Dan, aceasta este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei.

”Curtea Constituţională a decis recent o schimbare esenţială: Preşedintele României îşi recâştigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar şi după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament. Este o revenire la practica constituţională de dinainte de 2018, care întăreşte rolul Preşedintelui ca garant al respectării Constituţiei. Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituţională a admis obiecţia şi a declarat neconstituţională o lege privind reorganizarea unor unităţi de cercetare”, a scris acesta pe Facebook.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (19/06/2026)

Notificare BT Capital Partners - Anunt privind perioda de pre-stabilizare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (19/06/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018