Update articol:

Macron va cere “activarea instrumentului anti-coerciţie” al UE în caz de impunere a unor tarife vamale suplimentare de către SUA

Macron va cere “activarea instrumentului anti-coerciţie” al UE în caz de impunere a unor tarife vamale suplimentare de către SUA
 - poza 1
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care va fi “întreaga zi în contact cu omologii săi europeni”, va cere “activarea instrumentului anti-coerciţie” al Uniunii Europene dacă ameninţările cu tarife vamale suplimentare formulate de Donald Trump vor fi puse în aplicare, au anunţat duminică surse din anturajul lui, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acest instrument, a cărui punere în aplicare necesită majoritatea calificată a ţărilor din UE, permite, între altele, îngheţarea accesului la pieţele publice europene sau blocarea unor investiţii.

De asemenea, ameninţările comerciale americane “pun problema validităţii acordului” asupra tarifelor vamale încheiat între Uniunea Europeană şi SUA în iulie anul trecut, a dezvăluit un apropiat al preşedintelui francez.

Donald Trump a ameninţat sâmbătă mai multe ţări europene – Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda – că le va impune tarife vamale suplimentare până când nu va fi încheiat “un acord pentru vânzarea completă şi integrală a Groenlandei”. Această suprataxă, de 10%, va deveni efectivă din 1 februarie şi ar putea ajunge la 25% la 1 iunie, a declarat Trump.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/03/2026)

Componenta Comitetelor Consultative ale FP incepand cu 11 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (11/03/2026)

Convocare AGA O & E 27 mai 2026

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/03/2026)

Actualizare privind Oferta Publica de Cumparare

OMV PETROM S.A. (SNP) (11/03/2026)

OMV Petrom intra in proiectul de explorare offshore Han Tervel din Bulgaria