Update articol:

Preşedintele Serbiei: MOL va plăti până la un miliard euro pentru achiziţionarea participaţiei de 56% în compania NIS

Preşedintele Serbiei: MOL va plăti până la un miliard euro pentru achiziţionarea participaţiei de 56% în compania NIS
 - poza 1
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat luni că firma ungară MOL va plăti între 900 de milioane euro şi un miliard de euro pentru achiziţionarea unei participaţii de 56% în compania petrolieră sârbă NIS, transmite Tanjug, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat Blic TV, Vucic a spus că informaţiile potrivit cărora MOL a cumpărat participaţia în companie pentru 1,7-2,5 miliarde de euro sunt absurde.

“Participaţia de 56% este evaluată între 900 milioane euro şi un miliard de euro. Am pregătit banii, am pregătit două miliarde de euro pentru a o achita, sau chiar plătim mai mult de atât”, a declarat Vucic.

El a subliniat că Serbia are relaţii bune cu Rusia, dar a adăugat că nu vrea să explice de ce partea rusă nu a dorit să lase Serbia să plătească suma pe care o pregătise şi să achiziţioneze rusă în NIS.

“Este uşor să-mi explic dar nu trebuie să vă explic dumneavoastră deoarece aş pune în pericol interesele Serbiei. Pentru mine, acele motive sunt clare, fără echivoc şi de înţeles. Dacă sunt acceptabile sau nu, este o altă problemă. Dar, cumva, nu putem să-i numim prietenoşi”, a apreciat preşedintele Serbiei.

Luna aceasta, compania maghiară MOL şi grupul rus Gazprom au convenit prevederile de bază ale viitorului acord privind achiziţionarea de către MOL a participaţiei ruseşti în compania petrolieră NIS din Serbia.

Acordul, care prevede şi majorarea cu 5% a participaţiei Serbiei în NIS, va fi trimis spre aprobare Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, a anunţat ministrul sârb al Mineritului şi Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic.

“Ceea ce este important în aceste negocieri este că Serbia a reuşit să-şi îmbunătăţească poziţia comparativ cu 2008, când am rămas cu o participaţie de sub 30%, şi în viitor ne vom majora participaţia în NIS cu 5%, ceea ce ne va permite drepturi de decizie sporite şi protejarea intereselor cetăţenilor noştri”, a declarat oficialul.

Conform acordului, MOL va achiziţiona participaţia de 56,15% a Gazprom în NIS.

Compania petrolieră NIS este vizată de sancţiuni americane din cauza acţionarilor săi ruşi. Două companii ruseşti, Gazprom Neft şi Gazprom, deţin 44,9%, respectiv 11,3% din acţiunile NIS, însă trebuie să îşi vândă participaţiile.

NIS deţine singura rafinărie din Serbia, amplasată la Pancevo, în apropiere de capitala Belgrad, precum şi un lanţ de peste 400 de benzinării în Bosnia Herţegovina, Bulgaria şi România. Statul sârb, al cărui Guvern nu a impus sancţiuni Rusiei, deţine 29,9% din acţiunile NIS.

BVB | Știri BVB
RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (26/01/2026)

Teleconferinta rezultate preliminare 2025 Raiffeisen Bank International

RAIFFEISEN BANK S.A. OB 2027 (RBRO27) (26/01/2026)

Teleconferinta rezultate preliminare 2025 Raiffeisen Bank International

RAIFFEISEN BANK - On . 08.2027 (RBRO27A) (26/01/2026)

Teleconferinta rezultate preliminare 2025 Raiffeisen Bank International

Raiffeisen Bank - Ob. 10.2027 (RBRO27B) (26/01/2026)

Teleconferinta rezultate preliminare 2025 Raiffeisen Bank International

RAIFFEISEN BANK -2027C (RBRO27C) (26/01/2026)

Teleconferinta rezultate preliminare 2025 Raiffeisen Bank International