Federația Patronală a Energiei (FPE), în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român (IDR), anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului de formare profesională „Diplomație Energetică”, un demers care consolidează o direcție strategică esențială pentru România: înțelegerea profundă a relației dintre energie, geopolitică și politică externă.
Programul oferă participanților instrumente de analiză aplicată privind interdependențele dintre energie, economie globală și relații internaționale, precum și o înțelegere aprofundată a mecanismelor diplomatice prin care statele negociază, cooperează și gestionează riscuri.
Cea de-a doua ediție se adresează personalului din administrația publică centrală și locală, reprezentanților mediului privat, experților din sectorul energetic și tuturor celor interesați de formare continuă la intersecția dintre energie și politică externă.
Daniel Apostol, Director General al Federației Patronale a Energiei: „Energia este noul limbaj al diplomației globale. Succesul primei ediții a confirmat o realitate certă: sectorul energetic nu mai poate fi privit doar prin prisma cifrelor, ci prin cea a dialogului strategic. În contextul geopolitic actual, unde energia a devenit un instrument esențial de influență, pregătirea specialiștilor în diplomație energetică este o prioritate națională. Ne bucurăm să continuăm parteneriatul cu IDR pentru a oferi viitorilor lideri instrumentele necesare pentru a naviga acest peisaj economic complex și pentru a asigura reziliența României pe piața internațională. Alături de IDR avem mândria că am creat o comunitate de profesioniști capabili să anticipeze schimbările economice și geopolitice. Într-o lume a incertitudinii, educația specializată în diplomație energetică rămâne cea mai sigură investiție pentru stabilitatea și viitorul sectorului energetic românesc.“
Prima ediție a confirmat interesul real pentru un astfel de program și, mai ales, nevoia acută de expertiză aplicată într-un domeniu în care deciziile nu mai sunt doar tehnice sau economice, ci profund strategice. Energia este astăzi un instrument de influență, un factor de stabilitate sau vulnerabilitate și un pilon central al securității naționale.
Într-un context marcat de tranziția energetică, reașezări geopolitice și competiție pentru resurse, diplomația energetică devine o competență strategică pentru administrație, mediul de afaceri și pentru toți cei implicați în arhitectura decizională.
FPE încurajează profesioniștii din domeniu să participe la acest program, atât ca investiție în dezvoltarea personală, cât și ca mod concret de a contribui la consolidarea rolului României în arhitectura energetică europeană și internațională.
Detaliile complete sunt disponibile pe site-ul Institutului Diplomatic Român: www.idr.ro/diplomatie-energetica.
***
Despre Federația Patronală a Energiei
Federația Patronală a Energiei, fondată în anul 1991, este un promotor al acțiunilor necesare pentru ca România să se bucure de energie abundentă, accesibilă ca preț, obținută respectând principiile de protecție a mediului. Federația reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor necesare reducerii emisiilor, în ritm cu dezvoltarea lor în țara noastră.