Miniştrii de finanţe ai statelor din G7 vor discuta luni despre o posibilă scoatere coordonată de petrol din rezervele strategice, într-o operaţiune ce ar putea fi organizată de Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), relatează Financial Times, preluat de Reuters, scrie news.ro.
Trei ţări din G7, inclusiv SUA, şi-au exprimat până acum sprijinul pentru această idee, scrie FT citând surse, şi adaugă că miniştrii şi directorul executiv al AIE, Fatih Birol, vor organiza o conferinţă telefonică pentru a discuta despre impactul războiului din Iran.
Informaţia vine în contextul în care preţurile petrolului au crescut luni cu peste 25%, atingând cele mai ridicate niveluri de la jumătatea anului 2022, pe fondul reducerii aprovizionării de către unii producători majori şi al temerilor legate de perturbări prelungite ale transportului maritim, care au cuprins piaţa din cauza extinderii războiului dintre SUA şi Israel cu Iranul