Update articol:
PARTENERIAT MEDIA

Ziua Energiei Brașov, Ediția a 14-a – “Digitalizarea în enegie, De la electroni la inteligență”

Ziua Energiei Brașov, Ediția a 14-a – “Digitalizarea în enegie, De la electroni la inteligență”
 - poza 1

Ziua Energiei Brașov, eveniment de referință pentru sectorul energiei regenerabile, revine în acest an cu ediția a 14-a, care se va desfășura în perioada 13–14 martie, la Hotel Radisson Blu Aurum Brașov, potrivit unui comunicat.

Evenimentul este organizat de REPOM, companie cu o experiență vastă în servicii complete de management a activelor pentru proprietarii centralelor de energie regenerabilă și, pentru al treilea an consecutiv, împreună cu COALition, consorțiu internațional dedicat transformării regiunilor carbonifere. Partener strategic al conferinței este Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile – PATRES.

Ediția din 2026, cu tema „Digitalizarea în energie: de la electroni la inteligență – Ghidul energiei digitale”, va reuni aproximativ 200 de participanți, lideri din politici publice, industrie și finanțe, pentru a explora modul în care capabilitățile digitale – date, inteligență artificială, automatizare și platforme interoperabile – pot genera economii de costuri măsurabile, creștere a rezilienței și dezvoltare sustenabilă. Evenimentul se adresează directorilor și managerilor din industrii mari consumatoare de energie și sectorul de utilități, operatorilor de rețea și de sistem, furnizorilor de software, IoT și AI, reglementatorilor, factorilor de decizie, investitorilor, băncilor, asiguratorilor, municipalităților și administratorilor.

Martin Moise, Director General REPOM & Primvicepreședinte PATRES, declară:„Ne bucurăm să organizăm a 14-a ediție a conferinței noastre tradiționale Ziua Energiei Brașov. Tranziția energetică nu înseamnă doar energie verde, ci energie inteligentă. Digitalizarea sigură, automatizarea și utilizarea datelor trebuie să devină parte integrantă din fiecare decizie energetică – de la producție și stocare, până la rețele și consum. Invităm toți participanții la Brașov să discutăm despre cum transformăm tehnologia în avantaj competitiv, reducând costurile operaționale și accelerând decarbonizarea prin proiecte concrete și finanțabile.”

Alina Maria Ardelean, Director Dezvoltare REPOM, adaugă: „În 2026, Ziua Energiei Brașov se conectează la rețeaua COALition Hubs, sprijinind cooperarea dintre regiuni europene aflate în tranziție energetică. Această colaborare facilitează schimbul de bune practici, parteneriate și dezvoltarea de comunități care accelerează proiectele de energie regenerabilă, digitalizare și decarbonizare. Implicarea REPOM reflectă viziunea noastră de a sprijini tranziția regiunilor carbonifere către o economie bazată pe surse regenerabile.”

Agenda și speakeri

Prima zi de dezbateri, 13 martie, va include discuții cu lideri din administrație, industrie și experți naționali și internaționali, abordând subiecte esențiale pentru viitorul energetic. Un panel va fi dedicat Consorțiului COALition, care dezvoltă o strategie unificată pentru energie sustenabilă în trei regiuni europene aflate în tranziție: Macedonia de Vest (Grecia), Centru (România) și Sud-Est (Bulgaria). Inițiativa urmărește crearea de Hub-uri Regionale de Excelență, reunind părțile interesate printr-un model Quadruple Helix pentru stabilirea priorităților comune și acțiunilor pentru o economie locală neutră climatic.

A doua zi, 14 martie, va fi dedicată workshopurilor tehnice, concentrându-se pe soluții concrete și modele replicabile pentru tranziția energetică digitală. Participanții vor avea acces la sesiuni susținute de mediul academic și de actori din industrie.

Conferința va fi deschisă de Martin Moise, Director General REPOM & Primvicepreședinte PATRES, și George Scripcaru, Primarul Brașovului.

Dintre speakerii confirmați se numără: Roxana Minzatu – Vicepreședinte Executiv Comisia Europeană; George Niculescu – Președinte ANRE; Virgiliu Ivan – Director DEN, Transelectrica; Julian Popov – Senior Fellow, Strategic Perspectives, Bruxelles; Cristina Prună – Vicepreședinte Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților; Mădălin Borș – Secretar al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Camera Deputaților; Dan-Virgil Pascu – Vicepreședinte Consiliul Concurenței; Liviu Gavrilă – Vicepreședinte RWEA; Dan Drăgan – Expert Energie, fost secretar de stat; Silviu Costea – Președinte Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Agenda completă și lista speakerilor pot fi consultate pe site-ul conferinței: https://ziuaenergiei.ro

De la energie la inteligență artificială

Ediția a 14-a a Zilei Energiei Brașov marchează momentul în care sectorul energetic intră în era digitală. Într-un sistem descentralizat, cu mii de prosumatori, surse regenerabile variabile și fluxuri complexe de energie, datele, automatizarea și inteligența artificială devin esențiale pentru stabilitate, eficiență și competitivitate.

Participanții vor avea oportunitatea de a:

  • înțelege reglementările și mecanismele de piață care sprijină digitalizarea;
  • descoperi tehnologii digitale care reduc factura de energie și cresc disponibilitatea instalațiilor;
  • evalua riscurile reale și soluțiile de securitate cibernetică în mediile energetice IT/OT;
  • obține repere clare pentru inițierea proceselor de digitalizare și opțiuni de finanțare disponibile;
  • interacționa direct cu furnizori de soluții, investitori și alți profesioniști din sector.

Partenerii media ai evenimentului sunt: E-nergia, Energynomics, Financial Intelligence, Focus Energetic, InvesTenergy, Energy Center.

Urmăriți pagina oficială a evenimentului, pagina oficială a partenerilorLinkedIn, 
Facebook!