Update articol:

Keir Starmer: Eforturile Iranului de a instiga violenţa şi ura în Regatul Unit “nu vor fi tolerate”

Keir Starmer: Eforturile Iranului de a instiga violenţa şi ura în Regatul Unit “nu vor fi tolerate”
 - poza 1 Keir Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a avertizat marţi Iranul că eforturi de a instiga violenţa şi ura în Regatul Unit “nu vor fi tolerate”, în contextul în care există suspiciuni că Teheranul ar putea sprijini atacuri antisemite pe teritoriul regatului, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Starmer le-a spus liderilor grupurilor comunitare, miniştrilor şi şefilor din poliţie că vor exista “consecinţe” dacă se stabileşte că Iranul se află în spatele unora dintre incidente.

Vorbind despre o “criză”, la o săptămână după atacul din cartierul evreiesc Golders Green din Londra în care doi evrei au fost înjunghiaţi, Starmer a declarat că va fi grăbită adoptarea unei noi legislaţii pentru a combate “ameninţările maligne”.

“Una dintre liniile anchetei este dacă un stat străin se află în spatele unora dintre aceste incidente”, a declarat el în Downing Street.

“Investigăm, bineînţeles, toate posibilităţile. Şi suntem clari că aceste acţiuni vor avea consecinţe dacă se va dovedi acest lucru. Mesajul nostru către Iran sau orice altă ţară care ar putea încerca să promoveze violenţa, ura sau divizarea în societate este că acest lucru nu va fi tolerat”, a adăugat premierul britanic.

“De aceea adoptăm rapid o legislaţie pentru a combate aceste ameninţări maligne”, a explicat Keir Starmer.

Premierul britanic a promis, de asemenea, o nouă acţiune pentru a implementa o abordare de “toleranţă zero” faţă de antisemitism în campusurile universitare.