Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a lansat critici dure la adresa declarațiilor recente privind compania Hidroelectrica, susținând că mesajele transmise de premierul Ilie Bolojan afectează încrederea investitorilor și pot avea consecințe negative asupra valorii companiei.
Bogdan Ivan a scris:
“1. Stocarea este bună, necesară și Hidroelectrica face deja investiții în această zonă. Dar să spui că stocarea scade prețul energiei cu 20-30% este fals. Impactul real ar fi sub 1%. Stocarea ajută sistemul, dar nu produce energie ieftină din nimic. Este ca și cum ai spune că îți scade factura la apă pentru că ți-ai cumpărat un rezervor. Rezervorul ajută când ai nevoie, dar nu schimbă prețul apei.
2. Să spui că Hidroelectrica nu investește este greșit. O face și în 2025 a investit cel mai mult. Are un plan, are proiecte, are execuție. Problema este ipocrizia: ceri companiei să investească mai mult, dar îi iei dividendele prin care ar putea finanța investiții. Nu poți cere cuiva să construiască o casă mai mare, după ce i-ai luat banii de materiale.
3. Hidroelectrica nu a apărut niciodată pe vreo listă pentru o viitoare listare accelerată, înainte ca dna Gheorghiu (n.r. vicepremierul Oana Gheorghiu) să o pună acolo. Asta înseamnă un lucru simplu: vrei bani repede la buget, dar vinzi un activ strategic în grabă și, evident, mai ieftin. Este ca atunci când vinzi o mașină bună sub presiune, pentru că ai nevoie urgentă de bani. Nu obții cel mai bun preț. Obții doar cel mai rapid preț.
4. În procedura de numire și selecție, conform legii, un ministru nu poate interveni fără să riște să comită o infracțiune. De aceea vedem această presiune publică pusă de unii guvernanți pe Hidroelectrica. Pentru că, dacă nu poți interveni legal în procedură, încerci să creezi presiune publică. Dar asta nu este reformă. Este presiune politicianistă ambalată într-un prezumtiv discurs despre performanță.
5. Hidroelectrica este deja listată la bursă, cu un pachet de 20%. A fost una dintre cele mai mari și mai reușite listări din România. A demonstrat că există apetit investițional, încredere în companie și în piața românească. Hidroelectrica este o companie profitabilă, solidă, care aduce bani la buget și are constant printre cele mai mici oferte la prețul energiei. De ce alegi, ca prim-ministru, să o ataci public și să spui că nu îi aprobi bugetul? Vorbele unui premier nu sunt simple opinii. În piața liberă, ele se transformă în semnale, care pot scădea valoarea unei companii. Sau poate exact acesta este obiectivul: să scadă valoarea acțiunilor, ca altcineva să cumpere mai ieftin. De urmărit.
6. Mai mult decât atât, vicepremierul Oana Georghiu spune că trebuie mai multă transparență pentru companii și listarea aduce această responsabilitate și transparență. În regulă, de acord, dar Hidroelectrica este deja listată. Își publică rapoartele trimestrial. Vânzarea accelerată a unui pachet suplimentar nu aduce mai multă transparență. Aduce bani la buget pe termen scurt și pierderi mai mari pe termen lung. Este ca și cum ai vinde o parte dintr-o fabrică profitabilă doar ca să plătești cheltuielile lunii curente. Pe moment respiri, dar pe termen lung pierzi veniturile care țin afacerea pe linia de plutire.
7. Hidroelectrica a intrat pe piața de furnizare pentru clienții casnici și a ținut prețul în echilibru. Poate au existat sincope, dar rezultatul este clar: compania a livrat energie ieftină, a investit și a rămas profitabilă. De ce să lovești exact compania care a ajutat românii să aibă printre cele mai mici costuri la energie? De ce să anulezi practic lucrurile bune pe care le-a făcut compania generând un scandal?
8. Este clar că premierul demis este pornit împotriva Hidroelectrica, pe care o descrie ca pe o companie falimentară și în pierdere, când, repet, această companie nu numai că ne ține prețul la energie încă sub control, 0,4 lei/Kw energie activă, dar ne aduce în fiecare an la buget miliarde de lei. Procente întregi din bugetul României sunt asigurate de Hidroelectrica. Dacă nu l-aș cunoaște pe Ilie Bolojan, dacă nu aș fi vorbit de atâtea ori cu el, aș spune că acum este un alt om. S-a schimbat și nu aș putea să spun ce îl determină să fie atât de înverșunat împotriva unei companii naționale care a stat, 10 ani de zile, sub Ministerul Energiei condus exclusiv de liberali, inclusiv de către consilierul său onorific.
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu la Antena 1: “Atunci când ai companiile de stat și marile găuri care generează pierderi enorme, iar directorii acestor companii sunt protejați prin contracte care tratează raportul cu ei ca o formă de recompensă, nu ca o presiune pentru a genera performanță, atunci e foarte greu ca aceste lucruri să le corectezi de pe o zi pe alta. Si știți ce-am făcut? Pentru că nu puteam să le modific contractele, am condiționat avizarea bugetelor lor în Guvernul României începând din acest an. Pentru că anul trecut nu i-am prins, decât aproape pe final de an, și nu am mai putut acționa pentru îndeplinirea unor condiții, impunerea unor criterii de performanță clare.
Am să vă dau un exemplu. Am o companie cum este Hidroelectrica, care are nevoie astăzi de anumite aprobări pentru creșteri de salarii în anumite zone, pe zona de servisare, în mod corect. Le-am spus deschis la ce contract de management aveți, ați luat salarii foarte bune, v-ați luat și prime de performanță, dar fără să faceți investiții. Nu mai merge așa! Condiționările sunt clare. Cât sunt eu premier, nu le va trece bugetul (bugetul Hidroelectrica – n.n.) dacă în contractele lor de mandat (ale directorilor – n.n.) nu se introduc clauze care să arate foarte clar că trebuie să își facă într-un an, un an și jumătate, 1.500 MWh de stocare”.