Industria de apărare are nevoie atât de finanțare bancară, cât și de capital privat, pentru a putea susține dezvoltarea capacităților locale de producție și atingerea obiectivelor strategice ale României, a declarat Adrian Humă, Sector Head Automotive, Transportation & Logistics în cadrul ING Bank România, la Masa Rotundă cu tema „Reindustrializarea României prin dezvoltarea industriei de apărare”, organizată de Financial Intelligence, cu sprijinul Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat şi al Organizaţiei Patronale Industria de Apărare.
Reprezentantul ING Bank România a subliniat că instituțiile financiare urmăresc atent evoluțiile din industrie și încearcă să înțeleagă mecanismele de funcționare ale sectorului, pentru a putea fundamenta deciziile de creditare: „Noi, ca instituție, suntem într-un proces de absorbție de informație, de circa un an de zile. Încercăm să înțelegem cât mai bine ce se întâmplă în sector, cum se iau deciziile, pentru că pe asta ne bazăm, mai departe, deciziile de creditare.”
Potrivit acestuia, resursele disponibile prin SAFE și prin alocările bugetare reprezintă un început, însă este probabil nevoie și de capital suplimentar pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare a industriei de apărare: „Avem programul SAFE, mai sunt alocările de la buget… Sunt suficiente? Dacă ne uităm la nevoia pe termen scurt de a atinge anumite capabilități tehnologice, de a atinge un anumit parc de mașini, de echipamente sau stoc de muniție, probabil că va fi nevoie și de capital adițional, capital privat. Aici este rolul băncilor, dar intră în joc și capitalul adus de diverse fonduri de investiții, private equity sau diverse fonduri cu capital de risc.”
El a arătat că România are nevoie și de dezvoltarea unor capacități locale de producție, care să livreze rapid în situații de criză.
Adrian Humă a afirmat că ING Bank este interesată să susțină apariția unor campioni locali în industria de apărare: „S-a vehiculat ideea că SAFE sprijină dezvoltarea unor campioni europeni. Noi, ca instituție financiară, suntem interesați să sprijinim dezvoltarea unor campioni locali. Pe lângă campioni europeni, ar fi bine să avem niște campioni locali și, de ce nu, acești campioni naționali să aspire către un statut de campion regional.”
Acesta a precizat că banca a realizat deja finanțări în sector, în ultimul an: „Ne uităm cu interes la astfel de proiecte, avem lichidități disponibile, am făcut finanțări în ultimul an, nu sunt foarte mari, sunt sume de 9 cifre. Nu pot să dau mai multe detalii, dar e un început. Noi ne uităm cu jind către colegii din Polonia care, de exemplu, au ajuns deja la finanțări de 10 cifre în țara lor.”
În opinia sa, predictibilitatea și existența unor contracte sau planuri de achiziții pe termen lung sunt esențiale pentru ca băncile să poată finanța companiile din domeniu: „La o companie, urmărim capacitatea de returnare a finanțării. Ca în oricare system bancar, banii pentru creditare sunt, de fapt, banii deponenților și atunci trebuie să fim siguri că ne și primim banii înapoi. Prin urmare, avem nevoie predictibilitate, de un contract, de un plan de achiziții pe termen lung și așa mai departe, care să ne asigure un oarecare confort că acei bani vor fi returnați.”
Humă a explicat că există diferențe importante între companiile mature și cele aflate la început de drum: „Există situații în care compania este destul de solidă pentru proiectul pe care dorește să îl facă și pentru finanțarea pe care o dorește și atunci ținem cont și de activitatea de bază, nu neapărat de proiectul nou, dar sunt și situații în care compania e la început, proiectul este nou, iar acestea sunt situațiile cele mai delicate pentru că începe să fie nevoie de un mix de finanțări, iar rolul băncii este mai mic.”
El a recomandat startup-urilor și companiilor aflate în fază incipientă să apeleze și la fonduri de private equity sau venture capital: „I-aș sfătui pe cei care sunt în acea situație să apeleze și la alte tipuri de finanțări: aici avem mai ales fondurile private equity, venture capital și așa mai departe. Ele sunt cele care au în ADN-ul lor acest tip de investiții. Noi nici nu putem să facem acest lucru pentru că trebuie să respectăm niște măsuri, să ținem cont de niște elemente de risc.”
Potrivit reprezentantului ING, experiența Poloniei ar putea reprezenta un model util pentru România: „Ei au un fond special pentru finanțarea industriei de apărare și mai au și o bancă care se ocupă de administrarea acelui fond, dar și de atragerea tuturor finanțărilor destinate sectorului de apărare, indiferent că sunt credite sau, de exemplu, obligațiuni. În acest fel, lucrurile se mișcă mult mai repede.”
Acesta a adăugat că piața are lichiditate și există disponibilitate pentru finanțarea sectorului de apărare, inclusiv din partea ING: „Dacă înainte era un subiect tabu pentru bănci industria de apărare, cel puțin pentru ING nu mai este. Putem sa finanțăm industria de apărare, pentru proiecte sau tranzacții care au ca beneficiar final o țară NATO sau Ucraina. Desigur, există anumite particularități și limitări ale finanțării, însă mesajul principal este că există disponibilitate, și deja am făcut astfel de finanțări și în România.”