Update articol:

Dronă căzută la Galaţi/ Nicuşor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente

Dronă căzută la Galaţi/ Nicuşor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
 - poza 1 Sursa foto: Facebook Nicusor Dan
Preşedintele României, Nicuşor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un bloc de locuinţe din Galaţi este una rusească de tip Geran-2 şi că aceasta a ajuns pe teritoriul românesc în urma unui incident legat de un atac asupra portului ucrainean Reni, în zona Dunării. În cadrul interviului, preşedintele Dan nu a exclus posibilitatea expulzării ambasadorului rus în cazul în care ar mai avea loc incidente de acest gen., potrivit Agerpres.

“În primul rând, suntem siguri că a fost vorba de o dronă rusească de tip Geran-2. Putem afirma acest lucru cu certitudine deoarece o altă dronă de acelaşi tip a aterizat aici acum patru sau cinci săptămâni fără să explodeze”, a declarat preşedintele, explicând că analiza fragmentelor recuperate confirmă identificarea. “După ce am comparat rămăşiţele dronei care a explodat ieri cu cele recuperate acum o lună, am constatat că sunt complet identice”, a adăugat el.

Şeful statului român a precizat că drona făcea parte dintr-un atac mai amplu. “Îi cunoaştem traiectoria de zbor. De fapt, aceasta făcea parte dintr-un roi de 43 de drone care au atacat portul Reni”, a spus el, subliniind că una dintre drone a fost deviată de apărarea ucraineană şi a intrat ulterior în spaţiul aerian românesc.

La insistenţa BBC, Nicuşor Dan a confirmat că episodul nu a reprezentat o ţintire directă a României, ci a fost rezultatul intervenţiei ucrainene împotriva dronei ruseşti, dar a precizat că afirmaţiile venite din partea preşedintelui rus, Vladimir Putin, referitoare la provenienţa dronei sunt false. “Putem afirma cu certitudine că a fost o dronă rusească Geran-2”, a subliniat Dan.

În ceea ce priveşte reacţia diplomatică a Bucureştiului la incident – închiderea Consulatului general al Federaţiei Ruse la Constanţa şi expulzarea consulului general – Nicuşor Dan a subliniat că situaţia a devenit una periculoasă pentru civili şi că vor urma măsuri suplimentare dacă incidentele continuă.

“Este un avertisment dat părţii ruse şi sper că vor înceta, dacă nu, vor fi alte măsuri pe care le vom lua împotriva lor”, a spus preşedintele, adăugând, când a fost întrebat explicit despre posibile acţiuni diplomatice: “Expulzarea ambasadorului, de exemplu. Există o ierarhie diplomatică a măsurilor”.

Întrebat despre sprijinul pe care îl aşteaptă din partea NATO, preşedintele a explicat că România are nevoie de ajutor temporar pentru protejarea celor aproximativ 60 de kilometri de frontieră de pe Dunăre până la consolidarea propriilor capacităţi militare. “Ceea ce solicităm partenerilor noştri este o asistenţă temporară pentru cei 60 de kilometri de frontieră de-a lungul Dunării”, a declarat el. În ceea ce priveşte sprijinul american, acesta a relevat că SUA au furnizat deja României echipamente special pentru cei 60 de kilometri de frontieră. “Aşadar, dispunem de echipamente americane, dar doar pentru o porţiune a frontierei, nu pentru întreaga frontieră”, a precizat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă România se poate angaja în creşterea alocărilor pentru NATO, pe fondul presiunilor venite în special din partea SUA, preşedintele României, Nicuşor Dan, a explicat că, în urmă cu două săptămâni, la summitul B9 de la Bucureşti, format din cele nouă state ale flancului estic al NATO, la care au fost invitate şi ţările nordice şi organizat în perspectiva summitului NATO de la Ankara, s-a convenit continuarea creşterii finanţării pentru apărare, transformarea acestor fonduri în capacităţi concrete şi, foarte important, dezvoltarea industriei militare în fiecare dintre ţările respective.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (29/05/2026)

Hotararile AGOA si AGEA din data de 29.05.2026

ALRO S.A. (ALR) (29/05/2026)

Amendament la raportul curent nr. 21 din 29.05.2026