“În ultimele trei zile am avut zeci de întâlniri, cu foarte multe persoane, încerc să formez o echipă de oameni bine pregătiţi din punct de vedere profesional, pentru că, aşa cum am anunţat, îmi doresc să merg în Parlament cu un Guvern de profesionişti, un Guvern tehnic, nu unul politic, pentru că avem de luat o serie de decizii importante. (…) Lista (de miniştri) nu am finalizat-o dintr-un motiv foarte simplu: îmi doresc ca pe fiecare minister să am cel puţin două – trei propuneri, iar decizia în ceea ce priveşte ministrul pe care-l voi propune Parlamentului să fie decizia mea”, a declarat Tomac, luni, după consultările avute cu liderii PNL, potrivit Agerpres.
El a explicat că pentru o parte din membrii noului Cabinet lucrurile s-au încheiat. “Pentru câteva ministere urmează ca azi şi mâine, cel târziu, miercuri, să finalizez formula de cabinet”, a transmis Eugen Tomac.