Update articol:

Mihai Fifor: Propunerea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier trebuie analizată cu responsabilitate

Foto Facebook Foto Facebook

Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis că propunerea președintelui Nicușor Dan de desemnare a lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă „un moment important” în procesul de formare a viitorului guvern și de constituire a unei majorități parlamentare stabile.

Într-o postare publicată la PSD Arad, Fifor a subliniat că obiectivul prioritar rămâne susținerea unei guvernări pro-occidentale, bazate pe un parteneriat „solid și transparent”.

„Reiterăm ferm susținerea pentru acest parcurs, însă menținem rezervele exprimate anterior cu privire la orice formulă de guvernare care ar presupune participarea domnului Ilie Bolojan”, a transmis Mihai Fifor.

Potrivit acestuia, nominalizarea vine într-un moment politic dificil, motiv pentru care orice propunere care ar putea contribui la formarea unei formule de guvernare viabile trebuie analizată „cu responsabilitate și seriozitate”.

Mihai Fifor a precizat că PSD așteaptă prezentarea programului de guvernare și a priorităților asumate de premierul desemnat, urmând ca evaluarea finală să țină cont de compatibilitatea acestora cu valorile politice ale partidului, cu angajamentele pro-occidentale și cu nevoia de a răspunde provocărilor economice și sociale ale României.

„Rămânem în așteptarea prezentării programului de guvernare și a priorităților asumate de premierul desemnat”, a afirmat Fifor.

Acesta a mai transmis că, având în vedere că nominalizarea a fost făcută fără consultări prealabile cu PSD, formațiunea va convoca forurile de conducere pentru a analiza în detaliu propunerea și implicațiile sale politice.

Declarația lui Mihai Fifor vine în contextul reacțiilor politice generate de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după ce lideri ai PNL au acuzat lipsa consultărilor prealabile și o tentativă de destabilizare a partidului.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32