Update articol:

Pezeshkian: Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară

Pezeshkian: Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară
 - poza 1 Masoud Pezeshkian/ Sursa foto: president.ir
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat că Teheranul ar putea fi pregătit să semneze o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres.

”Dacă este necesar, putem stabili în scris că nu intenţionăm să construim o bombă nucleară”, a spus Pezeshkian, citat de agenţia de presă iraniană IRNA.

El nu a precizat dacă această opţiune se află pe agenda discuţiilor între reprezentanţii SUA şi ai Iranului, sub medierea Qatarului, ce au început duminică în Elveţia.

Potrivit termenilor acordului-cadru, în 60 de zile urmează să se ajungă la un acord final cu privire la programul nuclear iranian.

Pezeshkian a reiterat că fostul lider suprem iranian Ali Khamenei, ucis de loviturile americano-israeliene la începutul războiului, a respins, din motive religioase, dezvoltarea de arme de distrugere în masă.

Conducerea politică a Iranului a susţinut constant că nu încearcă să obţină arme nucleare.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (19/06/2026)

Notificare BT Capital Partners - Anunt privind perioda de pre-stabilizare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (19/06/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018