Update articol:

One United Properties: Curtea de Apel București confirmă definitiv legalitatea autorizațiilor pentru proiectul One Peninsula

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Curtea de Apel București confirmă definitiv legalitatea autorizațiilor pentru proiectul One Peninsula, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

One United Properties a informat piața că, în data de 7 iulie 2026, a fost publicată soluția prin care Curtea de Apel București a menținut integral, în faza de recurs, hotărârea favorabilă pronunțată anterior de Tribunalul București în dosarul nr. 21714/3/2023.

Potrivit companiei, instanța a respins în totalitate cererea de anulare a autorizațiilor de construire nr. 352/16/N/10512 din 25 august 2020 și nr. 340/17/N/37208 din 29 septembrie 2022, în baza cărora este dezvoltat proiectul One Peninsula. De asemenea, a fost respinsă cererea formulată de ONG-urile reclamante privind repararea prejudiciului prin demolarea clădirilor edificate în baza acestor autorizații și readucerea terenului la starea inițială.

Compania precizează că această soluție definitivă confirmă faptul că autorizațiile de construire nu și-au pierdut valabilitatea și nu au încetat niciodată să producă efectele juridice prevăzute de lege.

Totodată, One United Properties informează că recursul promovat de Municipiul București a fost respins în totalitate ca fiind lipsit de interes.