Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a informat luni că a propus, la consultările de la Cotroceni, un Guvern de “armistiţiu”, fiindcă o majoritate “confortabilă” nu se poate găsi.
“A fost o atmosferă zen, ca să zic aşa. Am discutat în prima parte proiectele de lege care trebuie aprobate într-o sesiune extraordinară, cele legate de PNRR şi SAFE, şi apoi am discutat politic şi toată lumea a fost foarte argumentată şi fără nervi. Preşedintele răbdător, mediator, dar, din păcate, nu am ajuns la o soluţie. Am luat la rând care pot fi variantele, dar rămânem în blocajul cunoscut. O majoritate confortabilă nu se poate găsi, e clar”, a declarat liderul UDMR, la Digi24 TV.
El a precizat că a propus în cadrul discuţiilor să se acţioneze etapizat.
“Trebuie să ne gândim la Guverne minoritare succesive, eventual – asta am propus eu să mergem etapizat – şi prima variantă, în prima perioadă, să încercăm un Guvern de ‘armistiţiu’, că nu folosim acest termen de război militar în sensul adevărat al cuvântului, ci îl transpunem în politică. I-ar ajuta pe colegii din PNL şi USR să pună în paranteză deciziile luate în Congres şi în forurile statutare vizavi de PSD. (…) Asta ar veni în ajutorul PNL, USR şi PSD să refacem coaliţia până în septembrie, octombrie, noiembrie, fiindcă altfel nu reuşim să închidem PNRR şi nu vom reuşi să găsim o soluţie pe termen mediu. După care, se pot întoarce la competiţie politică (…) şi se poate merge cu Guverne minoritare. Eventual, în ultimul an, în 2028, cu un Guvern tehnocrat, unul care pregăteşte alegerile parlamentare şi administrează ţara, inclusiv organizează alegerile parlamentare în 2028. În orice variantă luăm, astăzi, nu vom găsi o soluţie confortabilă, o majoritate care să meargă până în 2028, trebuie să înţelegem acest lucru. (…) Nu am vorbit de premier”, a explicat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, un Guvern de “armistiţiu” ar fi o soluţie până va fi aprobat bugetul. Preşedintele nu a comentat, fiindcă e posibil să fie bună şi pentru el o astfel de variantă, a completat liderul UDMR.