Update articol:

China ameninţă cu contramăsuri după ce SUA au anunţat modificări privind vizele pentru jurnaliştii străini

china Yuanul chinez

China a condamnat vineri planurile guvernului american de a scurta drastic durata vizelor pentru mulţi vizitatori străini, inclusiv jurnalişti, Beijingul acuzând măsuri discriminatorii şi prevenind că ar putea lua ‘contramăsuri adecvate’, informează dpa, potrivit Agerpres.

Beijingul respinge cu hotărâre tratamentul ‘discriminatoriu’ al SUA faţă de anumite ţări, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian.

Noile reguli încalcă acordurile bilaterale în vigoare în materie de media şi ar afecta semnificativ munca organizaţiilor media chineze în Statele Unite, a spus Lin.

‘China îşi rezervă dreptul de a lua contramăsuri adecvate’, a adăugat el.

Guvernul american a anunţat joi modificări în regimul de vize, restricţiile impuse jurnaliştilor fiind cele care au atras cel mai mult atenţia.

Reprezentanţii mass-media străini ar urma să primească vize valabile pentru 240 de zile, în loc să li se permită să rămână în ţară
atât timp cât continuă să îndeplinească cerinţele de eligibilitate.

Însă jurnaliştii chinezi s-ar confrunta cu limite şi mai stricte, vizele fiind scurtate la 90 de zile.

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a condamnat modificările aduse politicii de vize, atrăgând atenţia că ‘mii’ de jurnalişti străini ar putea fi afectaţi.

Aceasta marchează sfârşitul ‘unei politici vechi de decenii care le permite jurnaliştilor străini să relateze din Statele Unite fără teama că statutul lor de viză ar putea fi folosit ca armă’ împotriva lor, a declarat organizaţia.

Modificările propuse ar înăspri, de asemenea, regulile pentru studenţii internaţionali.

Într-un comunicat, şeful Departamentului de Securitate Internă, Markwayne Mullin, a declarat că modificările vor revizui un sistem învechit care, timp de aproape 50 de ani, ‘a compromis securitatea naţională şi a creat un mediu propice fraudei în domeniul imigraţiei’.

BVB | Știri BVB
ROMCARBON SA (ROCE) (17/07/2026)

Contracte cu valoarea peste 10% din cifra de afaceri

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/07/2026)

Vanzarea actiunilor Biofarm SA in cadrul Ofertei Publice de Preluare Voluntara

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/07/2026)

Depasire prag 10% din drepturile de vot ale Transilvania Investments Alliance

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/07/2026)

Anunt privind AGA din 23/24 Iulie 2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (17/07/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018