O explozie urmată de un incendiu puternic s-a produs miercuri la o fabrică de produse din lemn din municipiul Brașov, autoritățile activând Planul Roșu de Intervenție pentru gestionarea situației. Din fericire, în urma verificărilor efectuate la fața locului nu au fost identificate victime.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), explozia s-a produs la o hală a operatorului economic, iar incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări importante de fum la nivelul unui transportor de rumeguș.
„Având în vedere natura evenimentului și pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Brașov a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, au transmis reprezentanții IGSU.
* Incendiul s-a extins pe aproximativ 300 de metri pătrați
După evaluarea situației din teren, pompierii au stabilit că incendiul afectează o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, echipajele intervenind pentru localizarea și lichidarea focului. Întrucât nu au fost găsite victime, autoritățile au decis dezactivarea Planului Roșu de Intervenție.
La locul incidentului au fost mobilizate inițial șase autospeciale de stingere, o autospecială CBRN, două autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, două echipaje SMURD de prim ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
* O nouă explozie în timpul intervenției pompierilor
Operațiunea de stingere a fost complicată de producerea unei noi explozii, care a avut loc în timpul intervenției, la o altă bandă transportoare din incinta fabricii.
Ca urmare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a suplimentat dispozitivul de intervenție cu încă două autospeciale de stingere și o autospecială pentru transportul roboților de intervenție.
De asemenea, în sprijinul pompierilor brașoveni au fost trimise încă două autospeciale de stingere din cadrul ISU Covasna.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile pentru lichidarea incendiului și înlăturarea oricărui risc de propagare.