Președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), Vlad Soare, a declarat, miercuri, că perchezițiile efectuate de Direcția Națională Anticorupție (DNA) la sediul instituției reprezintă „un pas important și necesar” pentru consolidarea credibilității ONJN, precizând că instituția aplică o politică de „toleranță zero” față de faptele de corupție.
„E un pas important și necesar pentru a avea o instituție credibilă. Pentru mine, prioritară este integritatea instituției. ONJN trebuie să funcționeze cu toleranță zero față de faptele de corupție”, a transmis Vlad Soare într-o declarație publică.
Potrivit acestuia, în ultimele luni au fost declanșate mai multe anchete interne, realizate cu sprijinul compartimentului de control intern, care au condus la sesizarea organelor de urmărire penală.
Șeful ONJN a precizat că, dacă în timpul acestor verificări au existat persoane sau funcționari care au încercat să împiedice desfășurarea anchetelor ori nu și-au îndeplinit atribuțiile, răspunderea acestora va fi stabilită de autoritățile competente.
„Este o anchetă în curs care vizează patru funcționari din direcțiile Control și Autorizări, însă nu pot oferi detalii despre elementele din dosar sau despre aspecte care pot afecta desfășurarea anchetei”, a declarat Vlad Soare.
Acesta a subliniat că ONJN cooperează cu procurorii DNA și va pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare pentru clarificarea situației.
În același timp, președintele instituției a anunțat că la nivelul ONJN este în derulare un proces de reorganizare instituțională bazat pe criteriul integrității.
„Am demarat un proces de reorganizare instituțională, având ca fundament criteriul de integritate, iar această acțiune nu face decât să îmi confirme că suntem pe drumul corect”, a afirmat Vlad Soare.
Declarația vine în contextul perchezițiilor desfășurate de DNA la sediul ONJN, în cadrul unei anchete care vizează activitatea unor funcționari din direcțiile de Control și Autorizări. Autoritățile nu au făcut publice, până în prezent, detalii suplimentare privind acuzațiile investigate.