PRO TV a anunțat că va contesta în instanță decizia Consiliului Concurenței prin care a fost sancționat cu o amendă de 20,7 milioane de lei (4,1 milioane de euro) pentru nerespectarea unor angajamente asumate în cadrul unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă.
Într-un punct de vedere transmis după anunțul autorității de concurență, compania respinge concluziile investigației și susține că evaluarea Consiliului Concurenței este eronată.
„Ne exprimăm dezacordul față de concluziile Consiliului. În opinia noastră, evaluarea Consiliului Concurenței nu reflectă în mod corect faptele și este eronată cu privire la existența încălcărilor și interpretarea angajamentelor, inclusiv cu privire la modul de calcul. Pe parcursul aplicării angajamentelor, am acționat cu bună-credință, iar practicile noastre comerciale au respectat în totalitate normele legale”, a transmis PRO TV.
Compania afirmă că își menține încrederea în integritatea modelului său de afaceri și în legalitatea conduitei comerciale.
PRO TV invocă structura pieței de distribuție TV
În reacția sa, postul de televiziune susține că analiza autorității de concurență ar fi trebuit să țină cont și de evoluțiile din piața distribuției serviciilor TV.
„Considerăm că orice evaluare a condițiilor de concurență ar trebui să țină seama de contextul mai larg al pieței, în special de consolidarea puterii de piață a unor operatori telecom majori care distribuie canalele TV în România, inclusiv o structură de distribuție care controlează peste 75% din piață și care influențează în mod semnificativ condițiile concurențiale la nivelul întregii industrii”, se arată în comunicat.
PRO TV precizează că își va exercita toate drepturile legale și va contesta sancțiunea în instanță.
„Ne vom exercita drepturile legale și vom contesta decizia Consiliului Concurenței în fața instanței competente, unde considerăm că poziția noastră va fi evaluată corect și obiectiv”, mai transmite compania.
De ce a fost sancționat PRO TV
Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că a aplicat companiei PRO TV SRL o amendă de 20,7 milioane de lei, după ce a constatat nerespectarea unor angajamente asumate în 2021, în cadrul unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă.
Potrivit autorității, angajamentele, obligatorii pentru o perioadă de trei ani, vizau modificarea ofertei comerciale pentru achiziția drepturilor de retransmisie și reducerea diferenței dintre discounturile acordate marilor operatori de retransmisie și cele acordate celorlalți operatori.
În urma monitorizării implementării acestor angajamente, Consiliul Concurenței a constatat că diferența dintre discounturile acordate Operatorilor din Ultima Treaptă și cele acordate celorlalți operatori a crescut față de nivelul prevăzut în oferta comercială anterioară, în unele cazuri cu până la 20%, în funcție de anul analizat și de categoria de operator.
Operatorii vizați sunt companiile care achiziționează drepturi de retransmisie pentru canalele PRO TV prin rețele de cablu, DTH sau IPTV, iar Operatorii din Ultima Treaptă reprezintă distribuitorii cu cel mai mare număr de abonați, încadrați în cea mai ridicată categorie de discount din grila comercială a companiei.
Decizia Consiliului Concurenței urmează să fie publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.