Update articol:

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: Nivelul de absorbţie a fondurilor europene la AFIR va fi de maxim 57,78%

Adrian Oros Sursa foto: facebook.com/guv.ro

Nivelul de absorbţie a fondurilor europene pe care îl poate înregistra, până la sfârşitul anului, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), nu poate fi mai mare de 57,78%, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Acesta l-a contrazis, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, pe predecesorul său, Petre Daea, care a susţinut că AFIR va atinge un grad de absorbţie de 80%.

“Dacă la APIA lucrurile merg foarte bine, la AFIR suntem în evaluare. Comisia Europeană evaluează în fiecare an evoluţia pilonului II, a AFIR. Care sunt concluziile? Nu atingem niciun indicator de etapă în domeniul de intervenţie şi, dacă luăm în calcul şi sumele, dacă Comisia acceptă sumele spre plată trimise în trimestrul III şi trimestrul IV, vom ajunge la un nivel de absorbţie de 57,78% şi nu 80% cum spunea colegul meu care a ocupat această poziţie până în 4 noiembrie”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.

El susţine, de asemenea, că AFIR a finanţat proiecte de peste 100 de milioane de euro care au întârzieri majore la implementare.

“Mai mult, sunt proiecte în tranziţie, din 2007-2014, care nici acum nu au ajuns să fie finalizate, de peste 100 de milioane de euro. Opinia noastră şi a Comisiei era că acestea erau primele care trebuiau prioritizate şi apoi începute alte proiecte. Sigur, acolo s-a dorit altceva”, a adăugat Adrian Oros. 

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF