Update articol:

Tinder şi Grindr, acuzate că revând date cu caracter personal

Sursa foto: pixabay.com/photos/couple-jetty-walk-man-boardwalk-1783843

Aplicaţii populare precum serviciile de întâlniri Tinder şi Grindr revând către companii terţe date cu caracter personal – inclusiv orientarea sexuală a utilizatorilor, în cazul lui Grindr – încălcând astfel reglementările, a denunţat marţi o agenţie norvegiană, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit Consiliului norvegian pentru protecţia consumatorului, Grindr, care se descrie drept ”cea mai mare reţea mondială de întâlniri pentru persoane gay, bi, trans şi queer”, partajează date GPS, adresa IP, vârsta şi sexul utilizatorilor săi cu o multitudine de actori pentru o mai bună direcţionare a publicităţii.

Partajarea acestor date trădează implicit orientarea sexuală a utilizatorilor, remarcă instituţia norvegiană aflată la originea unui raport. Documentul, intitulat ”Out of Control” (”Fără control”), examinează colectarea şi utilizarea datelor cu caracter personal de zece aplicaţii şi concluzionează că ”industria publicitară încalcă legea în mod sistematic”.

”De fiecare dată când deschideţi o aplicaţie, precum Grindr, actorii publicitari primesc datele dumneavoastră GPS, datele de identificare ale dispozitivului şi chiar şi faptul că utilizaţi o aplicaţie pentru întâlniri gay”, denunţă activistul austriac Max Schrems.

“Este o încălcare nebunească a drepturilor europene de confidenţialitate a utilizatorilor”, a subliniat el într-un comunicat al Consiliului pentru protecţia consumatorilor, un organism independent care beneficiază de fonduri publice.

Tinder este de asemenea vizată pentru că ar partaja datele utilizatorilor săi cu cel puţin 45 de companii aparţinând Match Group, operatorul site-ului de întâlniri cu acelaşi nume.

Şi alte aplicaţii sunt vizate, precum Qibla Finder (specializată în evenimente cu caracter religios pentru musulmani), Clue şi MyDays (monitorizarea perioadelor fertile) sau chiar My Talking Tom 2, pentru copii.

”La douăzeci de luni de la intrarea în vigoare a GDPR (Regulament General de Protecţia Datelor aplicabil în Uniunea Europeană începând din mai 2018 – n.a.), consumatorii sunt încă urmăriţi pe scară largă şi sunt supuşi profilării online şi nu au niciun mijloc pentru a afla ce entităţi le prelucrează datele şi cum să le oprească”, deplânge Consiliul pentru protecţia consumatorilor.

Potrivit instituţiei, astfel de practici ar putea conduce la cazuri de discriminare, manipulare sau exploatare.

Grindr, deţinută de compania Beijing Kunlun, nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii pe acest subiect, notează AFP. 

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie