Cîțu: Fiecare împrumut a fost mai ietin decat piata si mai ieftin decat in decembrie, ceea ce arată încrederea investitorilor
România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin două emisiuni de obligaţiuni cu scadenţe la 12 şi la 30 de ani, iar pentru scadenţa la 12 ani ţara a obţinut cel mai ieftin cost din istorie, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Potrivit acestuia, economiile la buget realizate prin cele două emisiuni au fost de 22 milioane de euro.
“O ţară ca România care are deficit bugetar trebuie să se împrumute. Vreau să vorbesc despre emisiunile de obligaţiuni din 21 ianuarie. Da. Ne-am împrumutat de pe pieţele internaţionale şi azi pot să vorbesc despre acest împrumut de 3 miliarde de euro, la 12 şi la 30 de ani. Partea bună este că la 12 ani ne-am împrumutat la cel mai redus cost din istorie, la 2%, şi la 30 de ani ne-am împrumutat cu 1,65 procente mai ieftin decât ce s-a împrumutat guvernul anul trecut. Economiile la buget doar din aceste două emisiuni sunt împreună, şi informaţia este deja la comisia economică de la Senat, de 22 milioane de euro. Am împrumutat mai ieftin faţă de ce se împrumuta până acum”, a precizat ministrul Finanţelor într-o conferinţă de presă.
El a mai precizat ca, în ultimii trei ani, Guvernul PSD s-a împrumutat pe piața internă – 41 miliarde lei în 2017, 48 miliarde lei, în 2018, si 43 miliarde, in 2019 până în luna noiembrie -, si pe piața externă, 2,75 miliarde euro, în 2017, 2 miliarde euro și 1,2 miliarde dolari, în 2018, și 5 miliarde euro, anul trecut.
“Problema nu a fost că s-a împrumutat, ci de ce a trebuit să se împrumute, pentru că a crescut deficitul în fiecare an. La 10 luni 2016, deficitul era de 1 miliard de lei, în 2017 – 10 mld lei, în 2019 – 29 mld lei. Acesti bani au trebuit finantati in fiecare an”, a spus ministrul.
Acesta a adaugat ca, dobanzile la imprumuturile pe termen scurt erau la 0,87%, cand PSD a preluat guvernarea, iar cele pe termen lung, aproximativ 2%: “Au ajuns cu dobanzile la 5%. Noi ne imprumutam in fiecare luna mai ieftin. Fiecare imprumut a fost mai ietin decat piata si mai ieftin decat in decembrie. Asta arata ca investitorii au incredere in ce face acest guvern.”
Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 miliarde de euro de pe pieţele externe