Update articol:

Siria: Putin şi Erdogan au convenit o încetare a focului de la miezul nopţii în regiunea Idlib

Putin si Erdogan Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au convenit joi, la Moscova, asupra unei încetări a focului în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ce va intra în vigoare la miezul nopţii, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Acordul a fost anunţat la finalul a şase ore de discuţii la Moscova.

‘În această seară, începând de la miezul nopţii (21.00 GMT), va intra în vigoare încetarea focului’, a declarat Erdogan, avertizând că Ankara ‘îşi rezervă dreptul de a replica cu toate forţele sale şi pretutindeni la un atac al regimului’ de la Damasc.

Cele două părţi au mai convenit să respecte o zonă de securitate pentru civili în Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, aflat lângă frontiera cu Turcia.

Putin şi Erdogan s-au întâlnit pe fondul îngrijorărilor legate de izbucnirea unui război prin interpuşi în Siria, unde Rusia şi Turcia sprijină tabere opuse.

Tot în urma negocierilor de la Kremlin, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că armatele rusă şi turcă vor efectua începând din 15 martie patrule comune pe autostrada M4, axa strategică rutieră ce traversează regiunea Idlib.

Zeci de soldaţi turci au fost ucişi săptămâna trecută într-un atac imputat de Ankara regimului de la Damasc, susţinut de Rusia.

BVB | Știri BVB

CONTED SA (CNTE) (17/09/2025)

Prelungire contract de mandat Director General

ROPHARMA SA (RPH) (17/09/2025)

Schimbari in conducerea societatii

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (17/09/2025)

Alegere membru al Consiliului de Administratie SAI Muntenia Invest SA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/09/2025)

Structura actionariat la data de 9 septembrie 2025-considerata Data de referinta

ARMATURA S.A. (ARM) (17/09/2025)

Hotarari AGAE 17.09.2025