Update articol:

Cîţu: Ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului – persoană fizică sau juridică – pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020. Cîţu a precizat că este vorba despre firme sau persoane care au fost afectate de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit news.ro.

 

Ministrul Finanţelor publice a anunţat adoptarea Ordonanţei privind suspendarea plăţii ratelor bancare, actul normativ prevăzând că de această posibilitate pot beneficia persoanele fizice şi juridice a căror activitate a fost afectată de pandemia Covid-19.

Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate până la încetarea stării de urgenţă, ea putând fi depusă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiţionale.

Dobânda corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare.

Masura nu se aplica celor cu restante.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media