Update articol:

Germania condamnă intenţia SUA de a aplica noi sancţiuni proiectului Nord Stream 2

Nord Stream 2_ 01 Sursa foto: nord-stream2.com

Guvernul german a declarat duminică că a “remarcat cu regret” intenţiile americane de a extinde sancţiunile în privinţa conductei de gaz Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, informează dpa.

“Noi sancţiuni ar constitui o ingerinţă serioasă în securitatea energetică europeană şi în suveranitatea Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al ministerului de externe de la Berlin, citat de Agerpres.

Sancţiunile americane împotriva proiectului Nord Stream 2 au fost adoptate pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, ceea ce a dus la întârzierea finalizării proiectului, prevăzută iniţial pentru sfârşitul anului trecut.

Aceste sancţiuni au permis administraţiei Trump să urmărească navele implicate în instalarea conductelor în Marea Baltică şi a persoanele străine care activează pe aceste vase.

Un grup bipartizan de senatori americani a introdus în iunie un proiect de lege care permite, printre altele, sancţionarea companiilor care furnizează nave pentru activităţi ce au legătură cu proiectul, de exemplu nave implicate în săparea şanţurilor.

Washingtonul avertizează că această conductă va face Uniunea Europeană dependentă de gazele naturale ruseşti, îngrijorări împărtăşite de Ucraina, dar şi de unele state membre, precum Polonia.

Rusia susţine că SUA sunt interesate să saboteze proiectul Nord Stream 2 deoarece urmăresc să se asigure că furnizorii americani de gaze naturale ar putea exporta pe piaţa UE la un preţ mai mare decât cel oferit de Rusia. 

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (13/05/2026)

Numirea dlui Razvan Szilagyi in functia de Director al Societatii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (13/05/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 15/16.06.2026

PRIMARIA MUNICIPIULUI ALBA IULIA (ALB27) (13/05/2026)

Plata cupon 66, rambursare rata principal 66 & calcul rata dobanda pentru cuponul 67 & 68