Update articol:

Grecia introduce noi restricţii, pe fondul creşterii masive a cazurilor de COVID-19

Atena Grecia

Grecia a extins obligativitatea purtării măştii pentru a include pe oricine aflat în toate spaţiile publice interioare începând de sâmbătă şi a adoptat o serie de alte restricţii pentru a combate răspândirea de COVID-19 după o creştere masivă a cazurilor, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari).

Canalele de televiziune greceşti au anunţat numeroase controale ale poliţiei în pub-uri şi în transportul public. Săptămâna trecută, guvernul a extins obligaţia de a purta masca incluzând magazinele şi transportul public.

În ultimele zile, numărul infecţiilor cu coronavirus a crescut constant. Miercuri au fost raportate 57 de noi cazuri. O zi mai târziu, numărul lor a fost de 65. Vineri au fost înregistrate 78.

În ultimele săptămâni, nepăsarea a fost observată în rândul populaţiei în Grecia, unde rata de infectare este scăzută în comparaţie cu alte ţări.

Grecia a înregistrat până în prezent 206 decese de coronavirus. În raport cu populaţia de 10,5 milioane de locuitori, acesta este unul dintre cele mai scăzute bilanţuri din Europa.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026