Update articol:

Ministrul Costel Alexe: Extinderea reţelelor de gaze naturale reduce presiunea de pe pădurile României

Sursa foto: Facebook.com/Costel.Alexe

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, duminică, la Iaşi, că extinderea reţelei de gaze naturale în România reprezintă o necesitate pentru populaţie, însă, în acelaşi timp, “reduce presiunea de pe pădurile României”, potrivit Agerpres.

El a declarat, într-o conferinţă de presă la care a participat şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, că România are nevoie de resurse din bugetul Uniunii Europene pentru creşterea gradului de racordare a gospodăriilor populaţiei la reţeaua de gaz.

“Pentru că suntem în judeţul Iaşi, unde avem astăzi reale probleme în alimentarea locuinţelor cu gaze naturale, sperăm, domnule Siegfried Mureşan, ca şi în următorul exerciţiu financiar, pe lângă aceşti 900 de milioane de euro, România să beneficieze de resurse pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de gaze naturale. Eu, ca ministru al Mediului, mă bucur mai mult pentru că reducem presiunea de pe pădurile României, iar judeţul nostru, ca de altfel întreaga Moldovă, are această problemă. După cum bine ştiţi, comparativ cu alte state europene, România cu 36% grad de racordare stă mult sub Ungaria, care e la 90%, sau Republica Moldova, care e la 76%”, a mai afirmat Alexe.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie