Update articol:

Acord între negociatorii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE privind pachetul de 1.800 miliarde de euro

bani, credit, euro Sursa Pixabay

Negociatorii Parlamentului European (PE) şi preşedinţia germană a Consiliului UE (care a negociat în numele statelor membre ale UE) au ajuns marţi la un acord privind detaliile cadrului bugetar multianual 2021-2027, încheind o etapă crucială pentru activarea pachetului de relansare de 1.800 miliarde de euro pentru a face economia europeană mai ‘verde’ şi mai digitalizată, transmit Reuters, DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

‘Un acord pentru Europa -negociatorii Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord politic cu privire la bugetul UE şi la pachetul de redresare’, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedinţiei germane a Consiliului UE, Sebastian Fischer, menţionând că acordul mai trebuie validat oficial.

 

Acordul, negociat timp de aproape patru luni, spune clar că guvernele pot accesa finanţare europeană doar cu respectarea statului de drept, o condiţie căreia i se opun Polonia şi Ungaria.

Unul dintre negociatorii PE, Jan Olbrycht, citat de agenţia DPA, a spus că acordul cuprinde suplimentarea cu 16 miliarde de euro a finanţării pentru mai multe programe, inclusiv cercetarea şi sănătatea. Totuşi, preşedinţia germană a Consiliului UE a menţionat că numai 12,5 miliarde de euro din această sumă reprezintă fonduri noi, cea mai mare parte provenind din amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor europene privind concurenţa, care până în prezent erau vărsate statelor membre.

Europarlamentarii au refuzat până în prezent să-şi dea acordul asupra viitorului buget multianual pentru perioada 2021-2027, estimând că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru acesta este insuficientă. Eurodeputaţii au cerut de asemenea instituirea unui mecanism de condiţionare a accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept şi crearea de noi surse de venit pentru bugetul european.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/10/2025)

Decizia CA de completare a ordinii de zi a AGEA din 29/30 octombrie 2025

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (13/10/2025)

Notificare depasire prag detineri >5% si tranzactie cf Art. 19 MAR

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (13/10/2025)

Act aditional la contract facilitate linie de credit cu CEC Bank

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (13/10/2025)

Tranzactii membru comitetul de audit