Acțiunile Moderna (MRNA) au crescut vineri cu 14%, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2022, după ce New York Times a publicat noi detalii despre o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea vaccinurilor împotriva cancerului. Investitorii au considerat că societatea de biotehnologie specializată în tehnologia ARNm ar putea fi unul dintre principalii beneficiari ai programului.
Acțiunile altor companii din sectorul biotehnologiei și farmaceutic, inclusiv Pfizer, BioNTech și Merck, au crescut în urma informației. Titlurile Novavax au avansat cu 15%.
Acțiunile Moderna au închis ședința de vineri la 225 de dolari, în creștere cu 28 de dolari, respectiv 14,21%.
Potrivit New York Times, noua inițiativă reprezintă un parteneriat public-privat, similar efortului care a dus la dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Programul implică National Institutes of Health (NIH), fundația nonprofit a NIH, cercetători, companii farmaceutice și de biotehnologie, grupuri de advocacy, alte organizații nonprofit și pacienți.
Stacey Adam, senior clinical officer în cadrul fundației NIH, a declarat pentru New York Times că se așteaptă ca programul să fie lansat în decembrie.
Marea Britanie a lansat în 2024 un program similar, denumit Cancer Vaccine Launch Pad.
Vaccinurile împotriva cancerului, o nouă frontieră în tratamentul bolii
Vaccinurile împotriva cancerului sunt considerate una dintre următoarele frontiere ale tratamentelor oncologice, însă reprezintă încă un domeniu emergent.
Spre deosebire de alte vaccinuri, precum cele împotriva COVID-19, care urmăresc prevenirea unei infecții, vaccinurile împotriva cancerului sunt concepute pentru a ținti celulele canceroase la pacienții care au deja boala.
Moderna este considerată unul dintre liderii în domeniul tratamentelor oncologice bazate pe tehnologia ARNm.
Acțiunile companiei au crescut puternic și în august, după rezultate pozitive pentru un tratament împotriva melanomului dezvoltat împreună cu Merck, care a înregistrat rezultate favorabile într-un studiu clinic aflat într-un stadiu avansat.
De la începutul anului, acțiunile Moderna au crescut cu 662%.