Update articol:

Actualizare: ‘Momentul Adevărului’ – A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului; Grindeanu: E timpul să tragem linie

Actualizare: ‘Momentul Adevărului’ – A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului; Grindeanu: E timpul să tragem linie
 - poza 1
  • Actualizare

PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan.

97,7% au votat Da şi 2,3% Nu, anunţă Alexandru Ghigiu.

  • Bogdan Ivan: În mandatul meu, am adus în total 1 miliard de euro, bani direct decontaţi pentru investiţii

”Am făcut o statistică cu colegii mei, în mandatul meu, ministru PSD la Ministerul Energiei, am adus în total 1 miliard de euro, bani direct decontaţi pentru investiţii. Dacă în 2 ani şi jumătate de când a început PNRR-ul, până în luna iunie anului trecut, au fost plătiţi puţin peste 100 de milioane de euro, între luna iulie a anului trecut şi aprilie a acestui an, în 9 luni de zile, am ajuns să fac plăţi de două ori, mai mult decât în 2 ani şi jumătate, în perioada anterioră. Cu oameni buni, cu proceduri clare, cu lucruri foarte clare, schimbate, pentru ca banii să ajungă la beneficiari. Cu cereri de plată care aveau întârzieri şi şase în 9 luni de zile”, a declarat ministrul Investiţiilor, Bogdan Ivan.

Ivan a mai spus că pe Fondul pentru Modernizare erau întârzieri care duceau şi înspre un an, un an şi jumătate: ”Acolo, tot în această perioadă, am crescut cu dublu plăţile făcute în aceste 9 luni de zile. Ceea ce înseamnă că 60% din toţi banii care s-au plătit în ultimii 3 ani şi jumătate, au fost plătiţi doar în ultimele 9 luni de când am pregătit acest portofoliu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii care aşteptau bani pentru parcurile fotovoltaice, pentru stocare, pentru producţia energetică pe gaze, nu mai aşteaptă cu anii până când ajung ca statul să le plătească aceşti bani”.

Bogdan Ivan a menţionat că, după o luptă uriaşă, a ajuns ca România să fie prima ţară din Uniunea Europeană care a găsit un mecanism pe care l-a propus Guvernului României şi au ajuns să adopte un mecanism prin care preţurile la gaze naturale să rămână aceleaşi până în aprilie 2026.

Bogdan Ivan a mai spus că aproape un miliard de eur, care s-ar fi dus în profitul unor companii, rămân în această formă în buzunarul românilor şi este o victorie făcută de un ministru din partea Partidului Social-Democrat.

”Un cinism pe care nu pot să-l descriu în 2020, România a ales cea mai agresivă politică de decarbonizare din întreaga Uniunea Europeană şi şi-a asumat că până la finalului 2025 o să oprească exploatările de cărbune din ţara noastră şi o să oprească şi centralele pe cărbune din ţara noastră. Am asumat nişte termene extrem de agresive, ne-am asumat că dăm afară mii de oameni, ne-am asumat că închidem şi centralele pe cărbune, 600 tonele de cărbune. Împreună cu colegii mei social-democrati, la Bruxelles, am negociat la sânge cu cei de acolo şi am reuşit să păstrăm în continuare ceea ce trebuia să fie închis şi astfel, 4.700 de oameni şi-au păstrat locul de muncă şi 1.700 de megawati au rămas în continuare în producţie în ţara noastră”, a mai spus Ivan.

  • Ministrul Muncii, Florin Manole: Am jucat mai mult în defensivă în ministerul ăsta

Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că ”au fost cele mai grele şi cele mai urâte luni” pentru el. ”Am jucat mai mult în defensivă în ministerul ăsta”, a afirmat ministrul, adâugând că a ”luptat din greu” pentru fiecare lucru pe care a reuşit să-l facă.

El s-a referit la Pachetul de solidaritate, pe care PSD l-a impus într-un final, dar şi la măsurile luate pentru mamele singure, pentru tineri şi pentru muncitori, ”pentru că suntem Ministerul Muncii şi nu al concedierilor”. ”17% dintre muncitorii acestei ţări (…) sunt în risc de sărăcie. Este unul dintre cele mai dure procente din UE şi un mecanism este să creşti salariul minim pe economie”, a mai transmis ministrul Muncii.

”Nimic nu mai pare de bun simţ, normal şi corect pentru conducerea acestui Guvern”, a adăugat Manole. El a afirmat că ”nu dreapta cu toate excesele ei a construit statul social, ci social-democraţia”.

  • Radu Marinescu, ministrul Justiţiei: Am livrat reforme, investiţii, performanţă măsurabilă şi mai ales am menţinut justiţia independentă

”Vorbim de îndeplinirea multor obiective de guvernare. În acest mandat am livrat societăţii româneşti reforme, investiţii, performanţă măsurabilă şi mai ales am menţinut justiţia independentă, am apărat drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi statul de drept”, a declarat Radu Marinescu.

Acesta s-a referit la actele normative adoptate în ultimele luni.

”Dacă tot discutăm de necesitatea ca societatea să aibă strategii, am elaborat strategii multianuale esenţiale privind dezvoltarea sistemului judiciar şi a justiţiei ca serviciu public, prevenire a recidivei şi lupta anticorupţiei. Am implementat şapte directive europene privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, protejarea victimelor acestuia, recuperarea prejudiciilor, infracţiunile de mediu sau prevenireа şi combatere a spălării de bani şi a terorismului. Suntem avizatori principali în guvern, astfel că am asigurat rigoarea juridică într-un volum foarte mare de muncă pentru peste 2.300 de proiecte de hotărâri de guvern, 500 de proiecte de ordonanţă de urgenţă şi peste 230 de proiecte de lege”, a mai declarat ministrul.
Acesta susţine că, prin implicarea ministrului, s-au înlăturat derapaje juridice.

Ministrul s-a referit şi la concursul recent de selecţie a procurorilor de rang înalt, conducători ai marilor parchete, dar şi la alegerea reprezentantului României la Agenţia Europeană Esenţială. ”Mandatul ministrului Justiţiei din partea PSD a demonstrat implicare totală şi rezultate concrete că justiţia a reuşi să devină modernă şi mai ales să rămână independentă. N-aş fi putut să reuşesc nimic fără sprijinul şi încrederea noastră pentru care, încă o dată, eu vă mulţumesc”, a mai declarat Marinescu.

  • Ministrul Agriculturii Florin Barbu: „Toate datele arată prăbușirea economiei; Agricultura a adus mult în cămară”

Toate datele arată prăbușirea economiei. Consumul s-a prăbușit, suntem deja într-o criză economică. Modelul de guvernare bazat pe austeritate a eșuat grav. Eu și colegii mei am trăit din plin acest model. Pentru mine, aceste 10 luni de guvernare au fost marcate de tălpi, blocaje și amânări. Tot ce am propus acestui premier a fost o cursă cu obstacole. (…) Rolul unui guvern e să sprijine producătorii români, nu multinaționalele”, a spus Florin Barbu, adăugînd: “Agricultura a adus mult în cămară. (…) Atunci când ești lipsit de viziune, dărâmi pereții, ca să vinzi pe nimic cărămizile și ai impresia că se face lumina. Când ți se atrage atenția că ai luat-o pe arătură (…) începi să țipi și să lansezi fumigene. Viitorul României nu stă în austeritate, ci în în sprijinirea muncii și a producției românești. Vă asigur că nu mă voi opri din această luptă pentru fermierii români și pentru agricultura din România”.

  • Vicepremierul Marian Neacşu: Înclin să cred că astăzi vom face istorie

Înclin să cred că astăzi vom face istorie, pentru că ne aflăm în faţa unui moment de bilanţ al unei guvernări care a început pentru PSD alături de această alianţă pro-europeană, în prima sa formă, la 25 noiembrie 2021. Au trecut de atunci 4 ani, 5 luni şi 25 de zile până astăzi. În această perioadă Partidul Social-Democrat a deţinut un an, 11 luni şi 20 de zile funcţia de premier, doi ani, 11 luni şi 4 zile pe cea de viceprim-ministru fără portofoliu. Patru ministere au avut de la început şi până astăzi exclusiv miniştri din partea PSD. Două economice şi două sociale. Este vorba despre ministerul Transporturilor, Agriculturii, Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi rezultatele la aceste ministere sunt elocvente, a declarat vicepremierul Marian Neacşu.

Vicepremierul a subliniat că, în ultimii cinci ani, PSD a avut “un rol important” în actul de guvernare, într-un context marcat de crize suprapuse. Social-democraţii au prioritizat protejarea cetăţenilor şi construirea viitorului prin investiţii. În această perioadă, salariul minim pe economie a crescut de 1,7 ori (cu 170%), iar pensiile au înregistrat o majorare de 21,7%.

“Politica socială nu a fost doar un capitol de program, ci o prioritate reală a PSD. Creşterea pensiilor, a salariilor, a salariului minim pe economie nu sunt simple măsuri economice. Ele înseamnă demnitate pentru milioane de români. Înseamnă siguranţa zilei de mâine pentru cei care au muncit o viaţă şi înseamnă venituri şi un trai decent pentru cei care muncesc”, a spus el.

Acesta a adăugat că PSD a susţinut investiţiile şi mediul privat, precum şi dezvoltarea infrastructurii rutiere, modernizarea spitalelor şi consolidarea sistemului educaţional. Totodată, formaţiunea a sprijinit absorbţia fondurilor din PNRR, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea decalajelor regionale, prin PNDL şi Programul “Anghel Saligny”.

Pe de altă parte, vicepremierul a apreciat că o serie de măsuri adoptate în ultima perioadă nu au generat “nici pe departe” rezultatele aşteptate. El a subliniat că “nu este corect ca întreaga povară să fie pusă pe umerii populaţiei”, fără măsuri “concrete” de sprijin economic şi de relansare economică.

“Trebuie să privim realist evoluţiile recente. O serie de măsuri adoptate în ultima perioadă – creşterea TVA, reducerea unor venituri din sectorul public, impozitarea pensiilor sau creşterea accizelor – nu au generat nici pe departe rezultatele aşteptate. Din contră, consumul, care a fost motorul principal al creşterii economice atâta vreme, a încetinit dramatic, generând efecte extrem de negative în economie. România are încă paşi importanţi de făcut: investiţii în autostrăzi, spitale, şcoli şi infrastructură locală, dar şi stabilitatea economiei şi a inflaţiei”, a precizat el.

  • Grindeanu: E timpul să tragem linie şi să facem bilanţul politic al prezenţei PSD la guvernare în actuala coaliţie

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, luni, că este timpul ca social-democraţii să tragă linie şi să facă bilanţul politic al prezenţei la guvernare în actuala coaliţie.

“Suntem astăzi din nou împreună pentru un moment decisiv pentru România şi pentru PSD. Este timpul să tragem linie şi să facem bilanţul politic al prezenţei PSD la guvernare în actuala coaliţie, un bilanţ în faţa românilor, un bilanţ al îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus ca partid când am decis intrarea la guvernare alături de alte forţe pro-europene, ce am realizat, ce am fi dorit să facem pentru români şi unde au apărut blocajele provocate de managementul defectuos al prim-ministrului”, a declarat Grindeanu, la începutul evenimentului “Momentul Adevărului” în cadrul căruia social-democraţii vor decide, prin vot, dacă îi retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.

Potrivit liderului PSD, orice bilanţ trebuie să vină la pachet cu o autoevaluare.

“Aşa este corect. De aceea, îi invit pe vicepremierul Marian Neacşu şi pe miniştri să prezinte situaţia de la ministerele pe care le conduc, deoarece trebuie să fim conştienţi că decizia de astăzi va fi rezultatul unei analize responsabile”, a susţinut Sorin Grindeanu.

………………

Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene PSD și ai Consiliului Politic Național al partidului decid în această seară dacă retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, într-un eveniment care a început la Palatul Parlamentului.

Biroul Permanent Național al PSD a stabilit luni dimineață întrebarea care va fi adresată membrilor partidului cu ocazia consultării interne denumite ‘Momentul Adevărului’.

‘Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari și categoriile vulnerabile, plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali: Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?’ – este întrebarea la care vor răspunde membrii PSD la referendumul intern.

La începutul acestei reuniuni, miniștrii PSD își prezintă rapoartele de activitate, iar ulterior vor lua cuvântul câțiva lideri social-democrați. În jurul orei 18:00 urmează să înceapă votul, care se desfășoară online.

 

 

 

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (20/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (20/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/04/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 09.04.2026