Update articol:

Nicușor Dan: Alegerile anticipate ar fi dus la retrogradarea ratingului României și la scăderea bruscă a nivelului de trai; Este o iluzie că PNL și USR ar fi putut guverna fără PSD doar cu sprijinul președintelui- Video

Nicușor Dan: Alegerile anticipate ar fi dus la retrogradarea ratingului României și la scăderea bruscă a nivelului de trai; Este o iluzie că PNL și USR ar fi putut guverna fără PSD doar cu sprijinul președintelui- Video
 - poza 1

Președintele Nicușor Dan a explicat de ce a considerat că organizarea alegerilor anticipate ar fi reprezentat un risc major pentru economia României, susținând că o perioadă prelungită de instabilitate politică ar fi determinat retrogradarea ratingului suveran și scăderea bruscă a nivelului de trai.

 

„Am arătat ce-ar fi însemnat pentru economia românească, în momentul în care ne aflăm, să facem alegeri anticipate: downgradare și scădere bruscă a nivelului de trai”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a explicat că agențiile de rating evaluează riscurile asociate investițiilor într-o țară, iar perspectiva unor luni de confruntări politice, în condițiile unui necesar ridicat de finanțare, ar fi afectat încrederea investitorilor.

Președintele a prezentat un scenariu în care România ar fi traversat patru-cinci luni de instabilitate guvernamentală, cu partide aflate în conflict, inclusiv cu parteneri externi, în timp ce statul ar fi avut nevoie să se împrumute cu aproximativ 150 de miliarde de lei anual.

Într-o asemenea situație, a argumentat Nicușor Dan, analiștii agențiilor de rating ar fi trebuit să recomande investitorilor dacă să continue finanțarea României sau să se orienteze către alte piețe.

„Care credeți că ar fi fost răspunsul pe care l-au și sugerat în evaluări?”, a întrebat retoric președintele.

Nicușor Dan: Este o iluzie că PNL și USR ar fi putut guverna fără PSD doar cu sprijinul președintelui

Șeful statului a respins și ideea că PNL și USR ar fi putut forma un guvern fără un dialog cu PSD, doar prin intervenția sau susținerea președintelui.

Nicușor Dan a afirmat că înțelege opțiunea alegătorilor care și-ar fi dorit o guvernare exclusiv PNL-USR și le-a mulțumit celor care l-au susținut în alegerile prezidențiale.

„Mulți dintre ei m-au votat și votul lor a fost decisiv pentru a intra în turul doi și le voi fi tot timpul recunoscător”, a declarat președintele.

Acesta a subliniat însă că o asemenea formulă de guvernare nu putea fi realizată fără o majoritate parlamentară.

„Dacă președintele susținea, erau la guvernare PNL-USR. Asta e complet fals, pentru că pur și simplu 30% e mai mic decât 50% și, ca să guvernezi, trebuie să ai 50%. Și niciun președinte din nicio țară democratică nu poate să suplinească diferența”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a respins și criticile potrivit cărora ar fi putut împiedica adoptarea unei moțiuni de cenzură, susținând că șeful statului nu poate substitui voința Parlamentului.

În opinia sa, un partid sau o alianță care nu dispune de majoritate parlamentară are două opțiuni: participarea la o coaliție majoritară, cu compromisurile pe care aceasta le presupune, sau trecerea în opoziție.

„Reușești o coaliție majoritară, da, nu vei face tot ce ți-ai propus, pentru că ești într-o coaliție. Nu vrei să faci asta? Mergi în opoziție și speri să faci mai mult în alegerile viitoare”, a explicat șeful statului.

„Dar e ilogic să acuzi arbitrul că 30% e mai mic decât 50%. Nu e treaba arbitrului”, a adăugat acesta.

Președintele critică discursul politic împotriva PSD, în paralel cu solicitările de negociere

Nicușor Dan a criticat și ceea ce a descris drept o contradicție între discursul public al unor reprezentanți politici, care afirmă că luptă împotriva PSD și a „sistemului”, și solicitările adresate în privat președintelui pentru facilitarea dialogului cu social-democrații.

„Am văzut mulți oameni la televizor într-o echipă politică, într-o cheie eroică: ne luptăm cu PSD, guvernăm în același timp, ne luptăm cu Sistemul, cu președintele care susține și PSD, și Sistemul”, a declarat șeful statului.

Acesta a continuat: „Să nu vină tot la președinte să spună: «N-ai putea tu să vorbești cu PSD? Că noi nu putem». Sau una, sau alta, dacă avem o minimă decență”.

Președintele a respins și scenariul în care PSD și AUR ar fi fost lăsate să guverneze pentru a eșua, urmând ca PNL și USR să preia ulterior puterea.

Potrivit lui Nicușor Dan, o asemenea strategie ar fi expus România unor riscuri economice și politice majore.

„Însemna să aruncăm în aer țara asta”, a afirmat președintele.

Preşedintele Nicuşor Dan susține o conferinţă de presă, despre provocările ultimelor luni şi priorităţile pentru perioada următoare – VIDEO; ACTUALIZARE Nicușor Dan: O retrogradare a ratingului ar scumpi împrumuturile

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară

BVB | Știri BVB
BUCUR SA Bucuresti (BUCV) (10/11/2026)

Inregistrare la ORC fuziune prin absorbtie

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/11/2026)

Aprobarea fuziunii prin absorbtie a Parmafood Group Distribution

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (10/11/2026)

Hotarare favorabila a Curtii de Apel Bucuresti privind One Floreasca Sunset

TURBOMECANICA S.A. (TBM) (10/11/2026)

Notificare prag detineri/vot > 15%