Update articol:

Adrian Ionel – suspendat din funcţia de director al Unifarm

Membrii Consiliului de Administraţie al CN Unifarm SA au aprobat constatarea suspendării de drept a contractului de director general în cazul lui Adrian Ionel, începând cu 23 iunie, dar nu mai târziu de 14 iulie, data încetării de drept a mandatului acestuia la conducerea companiei, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, joi, reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor au constatat suspendarea de drept a contractului de administrator al lui Adrian Ionel începând cu data de 26 iunie, până la ridicarea măsurii dispuse de DNA sau de către instanţa de judecată.

Membrii Consiliului de Administrație au decis numirea lui Ionuț Ionescu în funcția de director general interimar al societății pe o durată de maxim 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general, în conformitate cu OUG 109/2011.

Măsura vine în urma ordonanţei procurorilor DNA de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea măsurii controlului judiciar timp de 60 zile în cazul lui Adrian Ionel, precum şi a măsurii complementare de a nu exercita funcţia de director general şi administrator la Unifarm. 

DNA -Adrian Ionel, directorul Unifarm, pus sub control judiciar

 

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/04/2025)

Informatii ulterioare publicarii Convocatorului AGOA din 29/30 aprilie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/04/2025)

Masuri adoptate de Consiliul de Supraveghere

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/04/2025)

Autorizare administratori societate

SIMTEL TEAM (SMTL) (17/04/2025)

Semnarea unui contract semnificativ in legatura cu proiectul Giurgiu