Update articol:

Adrian Tănase, CEO BVB: Provocarea pentru România este să devină din ce în ce mai reprezentativă în indicii FTSE Russell, în care sa aibă o pondere cât mai mare

Creșterea numărului de companii românești prezente în indicii FTSE Russell și, în consecință, consolidarea statutului de piață emergenta reprezintă unul dintre principalele obiective ale conducerii Bursei de Valori București și acesta ar trebui să fie obiectivul comun asumat de întreaga clasă de business și de clasa politică, consideră CEO-ul Bursei de Valori București, Adrian Tănase.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat pe 26 septembrie ca Romania a fost promovata de la statutul de piata de frontiera la statutul de piata emergenta secundara, iar decizia va intra in vigoare incepand cu septembrie anul viitor.

„Aceasta promovare ne onoreaza si depunem toate eforturile pentru cresterea lichiditatii, proiectul CCP fiind cel mai important program investitional derulat de BVB in acest sens. Provocarea pentru Romania este sa devina din ce in ce mai reprezentativa in indicii FTSE Russell, in care sa aiba o pondere cat mai mare. In acest moment, trei companii romanesti sunt incluse in acesti indici, iar alte cinci companii inca mai au de indeplinit criteriile de lichiditate,” a declarat Adrian Tanase, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, potrivit unui comunicat al Bursei.

Actiunile companiilor romanesti care indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru a fi incluse in indicii FTSE Russell sunt Romgaz, Banca Transilvania si BRD-Groupe Societe Generale. Alte cinci companii ar prea intra in indicii FTSE Russell daca vor indeplini la urmatoarele evaluari criteriul de lichiditate. Cele cinci companii sunt: Electrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Transelectrica si Transgaz. 

„Depinde de noi, de Romania, cum vom fructifica aceasta platforma internationala de finantare. Este o platforma imbunatatita in urma acestei promovari si va depinde de noi toti cum vom putea sa fructificam aceasta finantare pentru antreprenorii romani intr-un mod inteligent pentru dezvoltarea tarii noastre,” a declarat Lucian Anghel, presedintele BVB.

Primele trei trimestre au adus cresteri semnificative pe piata de capital locala, in special pentru indicii care includ si dividendele. Astfel, indicele BET – Total Return (BET-TR), care include si dividendele oferite de companiile din BET, a inregistrat un avans de 41%. Indicele extins, BET-XT-TR, care include cele mai tranzactionate 25 de companii, dar si dividendele acordate de acestea, a afisat o crestere de 37% in primele trei trimestre ale acestui an.