Update articol:

Adrian Vascu: De la 3 la 5 ani crește termenul de reevaluare clădiri pentru firme. Și altele

Recent a fost trimisă spre promulgare o Lege privind modificarea și completarea Legii nr 227/2015 privind Codul Fiscal, iar dacă va fi promulgată perioada după care se realizează actualizarea valorii impozabile pentru clădirile aparținând persoanelor juridice se modifică de la 3 ani la 5 ani, scrie Adrian Vascu, Senior Partner Veridio, pe blogul său vascu.ro.

Acesta explică: “De-a lungul procesului legislativ a avut numărul Plx 478/2019.

Dacă legea va fi promulgată în acest an, și va intră în vigoare începând cu anul fiscal 2021 această prevede cel puțin următoarele măsuri referitoare la impozitul pe clădiri:

  1. Perioada după care se realizează actualizarea valorii impozabile pentru clădirile aparținând persoanelor juridice se modifică de la 3 ani la 5 ani. Aceasta înseamnă că firmele care intenționau să își realizeze reevaluarea la începutul anului 2021 vor amâna acest lucru pentru prima parte a anului 2023. Până atunci vor rămâne valorile impozabile curente.
  2. În cazul utilizării mixte a rămas în vigoare modificarea recentă de cod fiscal care în cazul în care utilitățile nu sunt plătite de către firma valoarea impozabilă se stabilește fără raport de evaluare. Noua modificare apărută prin legea aflată la promulgare este că atunci când proprietrii nu declară la organul fiscal suprafața folosită în scop nerezidenţial cota de impozitare este de 0,3% aplicată asupra valorii calculate conform art 457.
  3. În cazul în care rapoartele de evaluare se depun după primul termen de plată a impozitului (31 martie) acesta produce efecte încăpând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
    Legea conține și alte modificări referitoare la taxa pe clădiri și lămuriri privitoare la actele de transfer de proprietate unde nu sunt prevăzute prețurile clădirilor.

Dacă legea va fi promulgată voi reveni cu o analiză pe noile modificări și ce vor implică acestea”.

BVBStiri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (05/08/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 05-30.07.2021

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (05/08/2021)

Modificare Convocare AGAE_07/08 Septembrie 2021

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (05/08/2021)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 27 Iulie - 05 August 2021

SOCEP S.A. (SOCP) (05/08/2021)

Prelungire durata contract mandat director operatiuni

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (05/08/2021)

Incheiere plasament privat obligatiuni BRK Financial Group