Suciu: 50% din producţia de gaz să se tranzacţioneze pe bursă; deduceri de 30%
De asemenea, punctul de vedere al coaliției va fi discutat, până mâine, cu celelalte grupuri parlamentare. “Fac un apel foarte serios la colegii din Opoziţie să studieze cu foarte mare atenţie, să iasă din zona populismului, că acesta este un proiect al României, cu implementare pe 30 de ani şi ar face foarte bine să studieze cu mare atenţie care este cu adevărat interesul României. Coaliţia PSD-ALDE va trece această lege aşa cum am discutat şi astăzi şi dacă tot vorbeau ceilalţi de solidaritate şi de interesul naţional sunt foarte curios să-i vedem şi marţea viitoare la şedinţa comisiilor reunite şi, eventual, când se va vota, pentru că chiar vorbim de interesul naţional şi nu de interesul unui preşedinte”, a mai spus Suciu.
Fostul ministru ALDE, Toma Petcu, a spus că în coaliție s-a discutat despre regimul turistic al plajelor.
https://financialintelligence.ro/liviu-dragnea-nu-sunt-de-acord-sa-fie-negocieri-cu-investitorii-privind-legea-offshore/
DEPUTATUL ALDE VARUJAN VOSGANIAN: EVOLUȚIA LEGISLAȚIEI PRIVIND REGIMUL CONCESIUNILOR PENTRU ACTIVITĂȚILE DE EXPLORARE ȘI EXPLOATARE A GAZELOR NATURALE ÎN PERIOADA 1990 – 2018
Varujan Vosganian a prezentat, astăzi, înaintea întâlnirii cu PSD, evoluția legislației privind regimul concesiunilor pentru activitățile de explorare și exploatare a gazelor naturale în perioada 1990 – 2018:
1. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale
Potrivit prevederilor acestei legi, contractele de concesiune trebuiau să includă prețul concesiunii și o redevență stabilită ca o cotă procentuală din producția brută, negociată între părți și consemnată în contractul de concesiune.
Legea nu indica în mod expres cotele procentuale și obligațiile părților, ele urmând a fi prevăzute în contractele de concesiune.
2. Legea petrolului nr. 134/1995
Potrivit prevederilor acestei legi, statul român percepea o taxă de exploatare de 3% din valoarea producției brute la care se adăuga o redevență stabilită ca o cotă procentuală din producția brută, negociată între părți și consemnată în contractul de concesiune.
Ca și la Legea 15/1990, legea nu prevedea în mod expres cotele procentuale și obligațiile părților, ele urmând a fi prevăzute în contractele de concesiune.
3. OUG nr. 47/2002 de completare a Legii petrolului nr. 134/1995
Potrivit prevederilor acestei legi, statul român percepea o redevență constând dintr-o cotă procentuală din valoarea producției brute extrase pentru operațiunile de exploatare a gazelor naturale.
Față de legea anterioară se renunța la taxa de exploatare. Cotele procentuale se stabileau prin lege, într-un procent de 3,5 – 13%, funcție de mărimea zăcământului și a volumului de gaze naturale extrase din acesta. Redevența era cu atât mai mare cu cât volumul de gaze naturale era extras.
4. Legea petrolului nr. 238/2004
Legea, dată în aprobarea OUG nr. 47/2002, lasă neschimbat regimul fiscal al operațiunilor de exploatare a gazelor naturale.
5. OUG. nr. 7/2013 privind instituirea impozitulul asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor natural
OUG nr. 7/2013 nu modifică regimul redevențelor, dar, în urma liberalizării prețului gazelor naturale, adaugă un impozit pe venitul suplimentar rezultat în urma creșterii prețurilor la gaze care aduce, firește, profituri suplimentare considerabile.
În consecință, OUG nr. 7/2013 stabilește un impozit pe venitul suplimentar de 60% cu posibilitatea deducerii din venitul suplimentar a redevențelor și a investițiilor, prevăzând că limita maximă a deducerilor pentru investiții nu poate depăși 30% din veniturile suplimentare.
6. Proiect de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore
Acest proiect se află în dezbatere parlamentară. Propunerile nu vizează modificarea redevențelor, ci se axează pe nivelul impozitului pe venitul suplimentar, la care, spre deosebire de OUG nr.7/2013, se propun mai multe praguri procentuale, funcție de prețul de vânzare al gazului. Se ia în dezbatere, de asemenea, și limita maximă a deducerilor. Motivația este aceea că pentru explorările și exploatările maritime costurile de explorare și exploatare sunt relativ mai mari decât pentru cele terestre.