Update articol:
Alegerile auroparlamentare: Alegătorii din 21 de ţări votează duminică pentru alegerea viitorului Parlament European

Prezența la referendum a depășit 30%, în jurul orei 17 (vezi actualizare şi prezenţa în timp real în Romania)

Foto Twitter Parlamentul European Foto Twitter Parlamentul European

Vezi aici prezenţa în timp real:     

https://euyeslavot.stirileprotv.ro/

Au votat în total 8.476.685 de oameni.

Ora 19:36  Prezența la urne la această oră este de 45,00%. Au votat 8.253.949 de oameni

Ora 19:00 Prezența la urne la această oră este de 43,00% . Au votat 7.855.476 de persoane. Județele cele mai harnice sunt Ilfov, Cluj, Sibiu, Brașov, Giurgiu. La coada clasamentului sunt Călărași, Satu Mare, Ialomița, Botoșani, Vaslui.

ora 17:15 Prezența la referendum a depășit în acest moment 30%, una dintre cele două condiții necesare pentru aprobare.

A doua condiție este ca 25% din totalu alegătorilor români înscriși pe liste să fi votat pentru una dintre cele 2 opțiuni, DA sau NU.

Ora 17:00 Prezența la urne la ora 17:00 este de 35.07%.

În mediul urban au votat 3.732.152 de alegători şi în mediul rural – 2.684.993.

Potrivit BEC, în Capitală au votat 37.74% dintre cetăţeni. În sectorul 1 au votat 43.96%, în sectorul 2 – 38.38%, în sectorul 3 – 33.11%, în sectorul 4 – 38,59%, în sectorul 5 – 34,44%, iar în sectorul 6 – 41,41%.

Ilfov, Cluj, Sibiu, Brasov și Municipiul București sunt județele fruntașe la această oră. La coada clasmentului sunt: Vaslui, Ialomița, Călărași, Botoșani și Satu Mare.

Au votat în total 6.455.529 de români, dintre care 19.773 cu urna mobilă.

ora 16.00 Prezența la vot pentru referendum, la ora 16.00, este de 26,63 % . Județele cu cea mai mare prezență Cluj – 35,56%, Sibiu – 34,75 și Ilfov – 34,72%. Județele cu cea mai mică prezență sunt Vaslui (19,29%) și Teleorman (19,61%). În municipiul București au votat 29,75%.

Prezenţa la urne pe ţară la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis a fost, duminică, până la ora 15,00, de 22,78%, potrivit datelor înregistrate pe site-ul Biroului Electoral Central

Ora 14:00 Prezența la vot la ora 14:00 a fost de 23,91%.

Județele cu cea mai mare prezență sunt Ilfov – 28,84%, Cluj – 27,76% și Sibiu- 27,39%.

Județele cu cea mai mică prezență sunt Vaslui – 17,16%, Satu Mare – 19,40% și Ialomița – 19,57%.

În București, prezența la vot la ora 14:00 a fost de 25,63%.

Ora 11:00 Prezența la vot la ora 11:00 a fost de 10,58%.

Județele cu cea mai mare prezență sunt Teleorman – 13,51 %, Ilfov – 12,90% și Dâmbovița – 12,90%.

Județele cu cea mai mică prezență sunt Vaslui – 7,88%, Suceava – 8,13% și Satu Mare- 8,33%.

În București, prezența la vot la ora 10:00 a fost de 10,61%.

 

ora 7.50.

Cele 18.730 de secţii de votare deschise în ţară pentru alegerile europarlamentare s-au deschis, duminică, la ora 7:00.

Conform datelor Biroului Electoral Central, pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi-au exercitat votul 753 de alegători din străinătate. La referendumul pe justiţie au votat 727 de persoane.

………..

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral

Numărul total de alegători înscriși în Registrul Electoral este de 18.987.675 de persoane, din care 18.835 au drepturile de vot radiate la data 26.05.2019, ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Din totalul de alegători înscriși în Registrul electoral, exceptându-i pe cei cu drepturile de vot radiate, un număr de 700.843 de cetățeni români cu drept de vot au domiciliul sau reședința în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Numărul total de alegători români înscriși în listele electorale permanente (persoane care au domiciliul sau reședința în România) este 18.267.997 de persoane.

Situația privind cetățenii cu drept de vot la alegerea membrilor din România în Parlamentul European:

În urma comunicărilor primite din partea instituțiilor cu atribuții similare ale statelor membre UE privind cetățenii români care s-au înscris pe listele de votare ale acestor state, au fost identificate în Registrul Electoral 454 de persoane. Dintre acestea, 379 se aflau pe listele electorale permanente, având domiciliul sau reședința în țară și au fost radiate de pe listele aferente scrutinului europarlamentar, iar 75 se regăsesc în evidența cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Toate cele 454 de persoane vor apărea în evidența dedicată din Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și prevenire a votului ilegal (SIMPV) pentru alegerile europarlamentare și au fost transmise către Biroul electoral nr. 48 pentru secțiile de votare din străinătate.

Mai  menționăm că în listele electorale speciale s-au înscris 114 cetățeni comunitari care și-au exprimat dorința de a vota pentru reprezentanții din România în Parlamentul European.

După efectuarea tuturor actualizărilor, listele electorale pentru alegerile europarlamentare se prezintă astfel:

  • Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.618 persoane;
  • Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale speciale (LES) este 114 persoane;

Numărul total de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate cu drept de vot la acest scrutin este de 700.768 de persoane.

Situația privind cetățenii cu drept de vot la Referendumul național:

La generarea listelor electorale permanente pentru referendumul național consultativ, convocat de președintele României, nu au fost radiați din liste cei 379 de cetățeni români care s-au înscris pe listele de votare ale altor state pentru a vota reprezentanții acestora în Parlamentul European. Precizăm, de asemenea, că nu există posibilitatea ca un cetățean comunitar să voteze la acest scrutin.

Prin urmare, pentru referendumul național, numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente (LEP) este 18.267.997 de persoane.

Pe lângă aceștia, în Registrul Electoral mai figurează 700.843 cetățeni români cu domiciliul în străinătate care au drept de vot la acest scrutin.

…………………

Alegătorii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene sunt invitaţi duminică la urne pentru alegerea viitorilor membri ai Parlamentului European. În primele trei zile ale scrutinului, organizat în perioada 23-26 mai, şi-au exprimat dreptul de vot alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

Duminică votează majoritatea ţărilor membre: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia.
Parlamentul European va publica primele estimări naţionale începând cu ora 18:00 (19:00 ora României), iar prima estimare a componenţei noului Parlament după ora 20:15 (21:15 ora României), în funcţie de informaţiile naţionale disponibile, potrivit Agerpres.
Pe un ecran uriaş amplasat în Hemiciclul Parlamentului European, locul unde cei 751 de eurodeputaţi dezbat şi votează şi care duminică este transformat într-un imens centru de presă, vor fi proiectate estimările voturilor din ţările membre pe tot parcursul serii şi nopţii, informează legislativul Uniunii Europene, într-un comunicat de presă. Aici vor fi prezenţi liderii grupurilor politice şi candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene care vor reacţiona la rezultate.
“Interesul mass-media pentru aceste alegeri este mult mai mare decât în cazul alegerilor precedente. Nu am avut niciodată atât de mulţi jurnalişti înregistraţi pentru noaptea electorală, ceea ce demonstrează în mod clar importanţa tot mai mare a acestui exerciţiu democratic transnaţional, care este unic în lume”, a declarat Jaume Duch, purtător de cuvânt al Parlamentului European.
În urma voturilor exprimate în cele patru zile ale procesului electoral vor fi aleşi 751 eurodeputaţi care îşi vor reprezenta ţările la nivelul UE până în 2024. România este acum reprezentată în legislativul UE de 32 de parlamentari, iar în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, va fi reprezentată de 33 de eurodeputaţi.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (22/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTS si EFSA

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (22/10/2020)

Plata cuponului 23 si rambursare rata principal 23 & calcul rata dobanda pentru cuponul 24

CEMACON SA (CEON) (22/10/2020)

Desfasurare AGEA 29/30.10.2020 in contextul COVID 19

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (22/10/2020)

Plata dividend conform Hotarare AGOA nr.8 din 05.10.2020