Update articol:
"Nu o să putem ignora desfăşurarea potenţială a noilor rachete americane în teritoriile din care ele vor fi o ameninţare pentru Rusia şi aliaţii săi"

Ambasadorul Rusiei Valery Kuzmin: “Vă pot asigura că Rusia nu are intenţii ostile, agresive faţă de România”

Valery Kuzmin Valery Kuzmin

“Washingtonul a planificat de mult timp să se retragă din INF pentru a-şi dezlega la maxim mâinile şi pentru a avea posibilitatea de a folosi o gamă nelimitată de instrumente militare pentru proiectarea pe scară largă a forţei şi pentru a exercita presiune militară şi politică asupra tuturor oponenţilor-cheie geopolitici ai SUA în regiunile importante din punct de vedere strategic”. 

 

Rusia nu are intenții ostile, agresive împotriva României, a declarat, joi, Excelenţa Sa, domnul Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, într-o conferinţă de presă, referitor la implicaţiile pe care le are asupra ţării suspendarea Tratului nuclear INF.

Domnia sa a explicat: “Americanii au vorbit timp de peste un deceniu că sistemul lor strategic antirachetă nu este direcţionat către Rusia, dar recent, când au vorbit de planurile privind cursa înarmărilor în spaţiul cosmic, au recunoscut că este direcţionat împotriva Rusiei. Am învăţat din istoria Rusiei şi nu ne permitem să fim naivi. Nu sunt plănuite acţiuni agresive, ostile, neprietenoase şi vă pot asigura că Rusia nu are intenţii ostile, agresive faţă de România. Credem că este ţara noastră vecină şi cel mai bun mod de a dezvolta relaţii cu vecinii e să cauți o bună vecinătate”. 

Valery Kuzmin a menţionat că nu s-a vorbit despre acest subiect nici cu oficialii români, nici cu americanii: “Nu am discutat nici cu americanii, nu pentru că nu suntem pregătiţi, dar nu vedem o reacţie, un feedback. Au fost ignorate iniţiativele de a discuta în mod substanţial despre subiect, dar am auzit multe acuzaţii şi utimatumuri. Va depinde foarte mult de pragmatismul şi de realismul liderilor noştri. (…) În lumea noastră tulbure, cu toate tratatele care sunt încălcate, care devin nule peste noapte, este greu să faci previziuni pe termen lung. Dar noi rămânem optimişti”.

5 miliarde de dolari – schimburile comerciale româno-ruse, anul trecut

 

Potrivit Ambasadei Federaţiei Ruse în România, încercarea SUA de a impune Rusiei vina pentru eşecul Tratatului INF este neîntemeiată: “De ani de zile, Rusia a atras atenţia în mod constant asupra problemei negocierilor substanţiale, dar americanii nu ne-au susţinut iniţiativele şi continuă dezmembrarea sistemului internaţional de securitate existent. 

Acţiunile distructive ale SUA au condus deja la o gravă degradare a situaţiei în domeniul securităţii internaţionale şi al stabilităţii strategice. Rusia a propus în mod repetat măsuri reciproce de transparenţă şi acţiuni concrete menite să salveze acets acord, inclusiv dincolo de obligaţiile noastre asumate prin  Tratat, şi anume prezentarea şi briefingul de presă al Ministerului Apărării al Rusiei pentru reprezentanţii ataşaţilor militari străini, în parcul Patriot, dedicate rachetei 9M729, pe 23 ianuarie 2019, care au fost refuzate de SUA şi pe care aliaţii lor l-au ignorat în mod demonstrativ. 

Suspendarea de către Rusia  obligaţiilor care decurg din Tratatul INF se datorează numeroaselor încălcări ale Tratatului de către americani şi refuzului lor sistematic de a răspunde revendicărilor noastre. Corporaţiile americane din cadrul complexului militar-industrial au început să construiască capacităţi pentru producţia de noi armamente cu rachete cu mult înainte de anunţarea retragerii Statelor Unite din INF. Din 1999, americanii au început să utilizeze în mod abuziv, pe scară largă, în testările, declarate drept antirachete, rachete – ţinte balistice, cu caracteristici similare rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune. Aceasta oferă SUA posibilitatea de a menţine şi dezvolta potenţialul tehnologic corespunzător şi, în aceeaşi măsură, de a perfecţiona aspecte ale utilizării de luptă a rachetelor balistice, interzise prin Tratatul INF. De la începutul anilor 2000, Statele Unite utilizează drone (aparate de zbor fără pilot) de atac capabile să rezolve aceleaşi sarcini ca şi rachetele cu rază medie şi rază scurtă de acţiune. În acelaşi timp, dronele de impact americane se conformează pe deplin definiţiei termenului de «rachetă de croazieră cu bază la sol» care figurează în Tratat. Începând cu anul 2014, americanii desfăşoară în România şi Polonia, la sol, lansatoarele universale MK-41, ca parte a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashor. Complexe similare de producţie americană se pregăteşte să le găzduiască şi Japonia. Lansatoarele MK-41 permit exploatarea de luptă de la sol a rachetelor de croazieră cu rază medie de acţiunie Tomahawk şi a altor arme de asalt, ceea ce face ca desfăşurarea lor pe uscat să încalce în mod direct Tratatul. 

Ca răspuns la paşii din partea SUA, Rusia a planificat, deocamdată doar în faza de cercetare, lucrările pentru crearea unor complexe terestre de rachete balistice hipersonice cu rază medie şi scurtă de acţiune, şi pentru utilizarea lansatoarelor cu bază navală pentru rachetele CALIBR în varianta terestră. Aceste studii, spre deosebire de acţiune Washingtonului, nu fac obiectul dispoziţiilor Tratatului, deoarece cercetarea şi dezvoltarea de inginerie nu sunt interzise, conform INF. În acelaşi timp,  SUA au lansat, cu mai mult de un an în urmă, cercetări practice privind rachetele cu rază medie de acţiune şi, timp de mai mulţi ani, implementează desfăşurarea la sol a lansatoarelor navale MK-41 ca parte a complexelor Aegis Ashor, permiţând astfel o încălcare directă a Tratatului. 

Toate aceste fapte reprezintă o confirmare clară a faptului că Washingtonul a planificat de mult timp să se retragă din INF pentru a-şi dezlega la maxim mâinile şi pentru a avea posibilitatea de a folosi o gamă nelimitată de instrumente militare pentru proiectarea pe scară largă a forţei şi pentru a exercita presiune militară şi politică asupra tuturor oponenţilor-cheie geopolitici ai SUA în regiunile importante din punct de vedere strategic. 

Preocuparea noastră nu se limitează numai la creşterea rapidă a riscurilor pentru securitatea regională şi globală. Nu o să putem ignora desfăşurarea potenţială a noilor rachete americane în teritoriile din care ele vor fi o ameninţare pentru Rusia şi aliaţii săi. În cazul unor astfel de desfăşurări, americanii vor avea un potenţial suplimentar semnificativ, care le va permite să lovească obiective în adâncul Rusiei”. 

 

Reuters: Rusia cere ca SUA să distrugă sistemele de apărare antirachetă din România