Update articol:

Amenzi de 1,4 milioane de lei aplicate de ANPC service-urilor auto care nu respectau drepturile consumatorilor

În perioada 15.06 -10.07.2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat ample acţiuni de control, la nivelul întregii țări, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom- urilor.

Astfel, din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi  766 operatori economici,  constatându-se abateri la 500 ( 65%)  dintre acestia. 

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 318 avertismente şi 309 amenzi contravenţionale în valoare de 1.407.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 49.198 lei.

În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menționăm:

  • Practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv a renunțării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului și anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în contract a penalităților doar din partea consumatorilor), în județele Caraș Severin și Timiș.
  • Lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare, în județele: Bacău, Mureș, Covasna, Arges, Harghita, Mehedinți, Timiș, Olt, Ilfov, Bihor și Municipiul București.
  • Prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în județele: Mehedinți, Arad, Caraș Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea și Harghita, Constanta, Ilfov, Cluj și Municipiul București,
  • Lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în județele: Galați, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureș, Covasna, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Satu Mare și Municipiul București.
  • Nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele: Covasna, Hunedoara, Mehedinti, Harghita, Cluj; Olt, Gorj și Bihor,
  • Neinformarea privind timpul de realizare a lucrarilor de prestare a serviciilor: Constanta, Vrancea, Galati și Tulcea
  • Lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import, în județele: Hunedoara, Argeș, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Harghita, Calarasi, Arad, Sibiu, Brașov, Ilfov, Mehedinți, Municipiul București;
  • Afișarea tarifelor fără să conțină TVA conform legii, în județele: Neamț, Iași, Mureș, Covasna, Sibiu, Ialomita, Ilfov; Satu Mare, Sălaj și Municipiul București,.
  • Lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare), în județele: Vâlcea, Olt, Gorj, Arges, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iași, Harghita, Covasna, Vaslui, Tulcea, Constanta, Vrancea, Galați, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Timis, Caras Severin, Botosani, Ialomita, Prahova și Municipiul București,
  • Utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice, în județele: Iași, Olt, Giurgiu, Calarasi; Mures, Brasov și Prahova,
  • Comercializare de produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în județele: Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov. Mehedinți, Gorj, Giurgiu și Municipiul București.
  • Abateri privind promotiile, în județele: Hunedoara, Teleorman, Arad și Cluj.
  • Nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de clienți, în județele: Satu Mare, Cluj, Harghita, Brasov, Covasna, Ialomita Ilfov și Municipiul București.
  • Condiții insalubre de lucru și depozitare, în județul Sălaj si Cluj;
  • Lipsa certificate ISCIR pentru elevatoare, Ilfov și Municipiul București,;
  • Lipsa autorizatiei de mediu sau a reinnoirii acesteia pentru camera de vopsit, Timis, Mehedinti, Ilfov și Municipiul București,
  • Desfasurare activitati fara existenta autorizatie RAR: Galati, Focsani, Iasi, Neamt, Mehedinti, Olt și Municipiul București,

 

„Instituția noastră a câștigat încrederea românilor tocmai pentru că este foarte atentă și vigilentă la întreg spectrul de activități comerciale și prestări de servicii care cade în competența noastră, conform legii. Comisarii ANPC supraveghează permanent modul în care operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, așa cum este normal să se întâmple într-o piață civilizată. Totodată, mă bucur să constat că și cetățeanul ține pasul cu modificările legislative, care privesc aceste drepturi, și este din ce în ce mai informat și mai atent în timpul actului comercial, gradul său de exigență situându-se aproape de cel de dezvoltare a societății. De aceea, îndemn consumatorii să se bizuie în continuare pe noi, pentru că ne vom afla, ca întotdeauna la datorie, în slujba lor„, a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.

 

 

 

 

 

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (23/11/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (23/11/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16 - 20.11.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (23/11/2020)

Litigiu dosar nr. 7784/63/2020

AAGES S.A. (AAG) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16-20 noiembrie 2020