Update articol:

ANPC: 38 de companii din energie au încălcat legislaţia în luna septembrie

Claudiu Daniel Dolot Claudiu Dolot, preşedinte ANPC/ Sursa foto: anpc.ro

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat controale la 92 de companii din sectorul energetic în luna septembrie şi a constatat că 38 dintre ele au încălcat legislaţia, a declarat, miercuri, Claudiu Dolot, preşedintele instituţiei.

El a fost audiat în Comisia parlamentară de anchetă privind cauzele preţurilor mari la energie.

“De când au început să crească facturile am primit foarte multe reclamaţii pe adresa ANPC”, a spus Dolot.

Potrivit acestuia, ANPC a derulat, în perioada 30 august – 28 septembrie, controale la 92 de operatori comerciali din sectorul energetic, inclusiv filialele acestora din teritoriu.

“Din totalul de 92 de operatori controlaţi, în cazul a 38 am constatat abateri şi am dat 39 de sancţiuni, 21 fiind amenzi. Amenzile pe care le dă ANPC nu sunt în cuantum foarte mare, însă avem măsuri care trebuie aplicate şi acestea sunt cele mai importante”, a afirmat Dolot, potrivit Agerpres.

Preşedintele ANPC a precizat că, în cazul în care companiile nu aplică măsurile stabilite de autoritate, se poate merge până la suspendarea activităţii respectivei firme.

“O practică des întâlnită este publicitatea mincinoasă. Firmele spuneau în media şi în reclame că au preţul cel mai bun, dar când intrai pe comparatorul de preţuri de la ANRE de fapt erau pe locul 5-6. În acest fel i-au păcălit pe consumatorii care nu aveau pregătirea necesară să se informeze”, a continuat Dolot.

O altă măsură abuzivă a firmelor este modificarea preţului din contract în timpul derulării acestuia, chiar dacă, la semnarea contractului, compania a oferit un preţ fix.

“Mă refer la furnizorii care garantau un an preţul fix, apoi după câteva luni şi-au dat seama că nu mai pot susţine acel preţ şi au făcut adrese prin care îi anunţă pe clienţi că li se va modifica preţul. Aceasta este clar o clauză abuzivă”, a subliniat preşedintele ANPC.

Astfel, au fost emise cinci decizii de încetare a practicilor incorecte: trei în Bucureşti, una în judeţul Mureş şi a cincea în Timiş.

“Preţul final din ofertă trebuie să fie cu toate taxele incluse, însă în unele oferte făcute consumatorilor au existat anumite tarife, taxe care nu erau precizate, iar consumatorii nu cunoşteau preţul final. Am sancţionat operatorii economici care aveau astfel de practici. Aceşti operatori economici au înţeles şi au respectat deciziile”, a adăugat reprezentantul ANPC.

BVB | Știri BVB

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 25 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 24 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

Erste Group Bank AG (EBS) (25/10/2021)

Notificare - detineri > 4%

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (25/10/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021