Update articol:

Irak: 150 de miliarde de dolari delapidaţi au fost scoşi din ţară din 2003

dolari https://pixabay.com/

Preşedintele irakian Barham Saleh a dezvăluit duminică că 150 de miliarde de petrodolari delapidaţi au fost scoşi din ţară de la căderea liderului Saddam Hussein în 2003, în contextul prezentării unui proiect de lege vizând combaterea corupţiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Saleh a declarat reporterilor că a trimis parlamentului un “text crucial”, ce vizează recuperarea banilor publici delapidaţi şi aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili.

El a cerut parlamentarilor să aprobe legea pentru a “stopa această practică omniprezentă” în Irak, una din cele mai corupte ţări din lume, potrivit ONG-ului Transparency International.

Expertul în securitate şi strategie Fadel Abou Ragheef este însă sceptic: “Este cu siguranţă una dintre cele mai bune legi propuse de executiv din 2003. Dar va fi adoptată? Mă îndoiesc”.

“Partidele de care aparţin deputaţii o vor sabota. În public, o vor susţine, dar în culise vor face totul pentru a împiedica adoptarea acesteia deoarece sunt implicaţi mulţi politicieni”, a declarat Ragheef.

Potrivit unei surse din industria bancară irakiană, politicienii irakieni au reuşit să scoată din ţară 60 de miliarde de dolari în 18 ani, în special în Liban. O destinaţie neinspirată, pentru că astăzi Libanul este o ţară aproape în faliment şi este aproape imposibil să scoţi bani din băncile libaneze.

Conform şefului statului irakian, ale cărui competenţe sunt limitate de Constituţie,”corupţia este un obstacol în calea dezvoltării economice şi sociale, privează cetăţenii de oportunităţi şi mijloace de subzistenţă, iar ţara de servicii şi infrastructuri esenţiale”. În opinia sa, violenţa şi terorismul sunt strâns legate de fenomenul corupţiei”.

Corupţia endemică a fost unul din motivele protestelor care au zguduit Irakul din octombrie 2019 până în iunie 2020.

Proiectul de lege susţinut de preşedintele irakian vizează persoanele care au deţinut funcţii de conducere în administraţie şi în companii publice începând cu 2004, precum şi pe rudele acestora, cu scopul de a recupera bunuri dobândite prin corupţie, indiferent dacă acestea se află sau nu în Irak.

Toate tranzacţiile ce depăşesc 500.000 de dolari ar trebui să fie atent studiate, la fel şi conturile bancare, în special cele cu peste un milion de dolari. În plus, toate contractele sau investiţiile obţinute prin corupţie ar urma să fie anulate.

BVB | Știri BVB

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (08/12/2021)

Reluare tranzactionare ora 16:00 - conform Codului BVB - operator de piata reglementata (Titlu II - art. 115 si Titlu III - art. 6) - Decizia ASF nr. 1529/08.12.2021 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni SIF3

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (08/12/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CARBOCHIM S.A. (CBC) (08/12/2021)

Convocare AGAE 05/06.01.2022 Versiune in limba Engleza

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (08/12/2021)

Hotararea Consiliului de Administratie - 7 decembrie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (08/12/2021)

Hotarari AGEA din data de 8 decembrie 2021