Afirmațiile CSALB privind dezinformarea ANPC sunt nejustificate și nu corespund adevărului, fiind contrare spiritului de colaborare care ar trebui să caracterizeze relațiile dintre instituții, a transmis în această dimineaţă ANPC, după ce Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a anunţat ieri că ANPC dezinformează în ce priveşte soluţionarea litigiilor dintre consumatori şi operatorii financiar-bancari.
ANPC a transmis: “Având în vedere acuzațiile de dezinformare lansate de către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) la adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în contextul deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care CSALB a pierdut posibilitatea înscrierii pe lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) din România, ANPC se vede obligată să facă următoarele precizări:
Afirmațiile la adresa ANPC, cuprinse în comunicatul CSALB din data de 20.01.2024, sunt nejustificate și nu corespund adevărului, fiind contrare spiritului de colaborare care ar trebui să caracterizeze relațiile dintre instituții care au ca scop protejarea drepturilor consumatorilor.
Prin lege, ANPC este autoritatea de stat care acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.
În exercitarea atribuțiilor sale, și ținând cont de situația de fapt creată în urma deciziei definitive a ÎCCJ prin care CSALB a fost eliminată de pe lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) din România, ANPC a informat prompt consumatorii români că, până la clarificarea situației juridice a CSALB, se pot adresa în continuare cu încredere către ANPC, în situația în care întâmpină dificultăți în relația cu operatorii economici financiar-bancari.
Nimic din demersul ANPC nu prejudiciază în vreun fel imaginea CSALB și nici nu impietează în vreun fel asupra activității acestei entități. Prioritatea noastră a fost și rămâne protecția drepturilor consumatorilor, precum și informarea corectă a acestora privind modalitățile în care pot sesiza anumite situații neconforme în relația cu operatorii economici”.
CSALB: ANPC dezinformează în ce priveşte soluţionarea litigiilor dintre consumatori şi operatorii financiar-bancari
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a transmis ieri că sunt dezinformaţi prin ultima comunicare transmisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit căreia consumatorii care întâmpină dificultăţi în relaţia cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC, printr-o reclamaţie pe platforma specială a acesteia.
“Recomandăm consumatorilor să facă diferenţa între reclamaţiile/sesizările pe care le pot adresa ANPC (şi pe care le puteau adresa şi până acum acestei Autorităţi) şi soluţionarea alternativă a litigiilor care este atributul exclusiv al CSALB, pentru probleme financiar-bancare pe care aceştia le pot avea în relaţie cu băncile, IFN-urile”, se menţionează în comunicatul CSALB.
Conform sursei citate, CSALB a fost înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului 38/2015 în urma transpunerii în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum.
“Sistemul bancar şi-a asumat finanţarea CSALB, pentru ca oamenii să aibă la dispoziţie o alternativă la instanţele de drept comun, gratuită, mult mai rapidă, gestionată de conciliatori cu expertiză în domeniul financiar-bancar şi care să le rezolve problemele individuale şi imediate pe care le întâmpinau. Astfel de organisme SAL pot fi înfiinţate şi în alte domenii de activitate (în baza aceleiaşi Directive europene), pentru a veni în sprijinul consumatorilor care au nemulţumiri faţă de comercianţi şi care doresc rezolvarea amiabilă a acestora, în afara instanţelor de judecată”, se menţionează în comunicat.
Potrivit CSALB, prin OG 38/2015 cererile de soluţionare alternativă a litigiilor/diferendelor dintre consumatorii de servicii financiar-bancare şi bănci/IFN-uri pot fi rezolvate exclusiv de către CSALB, acesta fiind cadrul normativ naţional în domeniul soluţionării alternative a litigiilor financiar-bancare.
“Modalitatea prin care este asigurată finanţarea CSALB de către sistemul bancar este expres prevăzută inclusiv în textul punctului 46 din expunerea de argumente a Directivei, transpus ca atare prin OG 38/2015. Pentru a garanta imparţialitatea şi echidistanţa demersului de conciliere dintre consumatori şi bănci/IFN-uri, legiuitorul a statuat ca CSALB să fie o entitate cu personalitate juridică proprie (autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ), care să aibă o conducere formată din 5 membri: unul desemnat de ANPC, unul de Banca Naţională a României, unul de Asociaţia Română a Băncilor, un reprezentant desemnat de asociaţiile de consumatori care îndeplinesc anumite condiţii legale, detaliate mai jos, şi un reprezentant independent, ales de ceilalţi membri ai Colegiului, precum şi o echipă operaţională, care să intermedieze propriu-zis relaţia dintre consumatori şi bănci”, se mai spune în comunicat.
În perioada cuprinsă între 2015 şi 2018, CSALB a solicitat în mod repetat Ministerului Economiei înregistrarea şi, implicit, deschiderea listei entităţilor SAL din România.
“În luna mai 2018, Dănuţ Andruşcă, Ministrul Economiei la acea vreme, a refuzat solicitarea CSALB, motivând refuzul prin lipsa reprezentantului asociaţiilor de consumatori din cadrul Colegiului de Coordonare. Prin procesul intentat, CSALB a solicitat instanţei ca Ministerul Economiei să deschidă lista entităţilor de soluţionare alternativă a litigiilor din România, listă care, la data promovării litigiului, nici măcar nu era deschisă pe site-ul acestei autorităţi, deşi OG 38 era în vigoare încă din 2015, să fie înregistrat în această listă şi să fie notificat către Comisia Europeană (pentru a fi integrat în lista europeană a entităţilor SAL din domeniul financiar-bancar şi, astfel, să poată soluţiona şi litigiile transfrontaliere). CSALB este singura entitate SAL a cărei înfiinţare, organizare şi modalitatea de desfăşurare a activităţii sunt expres prevăzute de dispoziţiile articolelor 21-24 din OG 38/2015 (cu referiri directe şi în alte articole)”, se mai precizează în comunicat.
În context, CSALB susţine că, prin scrisori adresate ANPC, a solicitat implicarea Autorităţii în procesul de desemnare a reprezentantului asociaţiilor de consumatori, similar modului în care această Autoritate s-a implicat în desemnarea reprezentantului asociaţiilor de consumatori la momentul înfiinţării CSALB (2015). De asemenea, organizaţia a solicitat ANPC să îi pună la dispoziţie lista asociaţiilor de consumatori care îndeplinesc condiţiile de reprezentativitate.
“În răspunsul ANPC din 10 august 2020 se menţionează că “asociaţiile de consumatori care au solicitat luarea în evidenţa ANPC, conform prevederilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. 32 şi 33 din OG 21/1992″. Adică, la acel moment, nu existau asociaţii de consumatori care să poată participa la desemnarea unui reprezentant în structura Colegiului de Coordonare al CSALB (cu respectarea prevederilor legale anterior menţionate)”, se mai precizează în documentul transmis de Centrul de Soluţionare a Litigiilor în Sectorul Financiar-Bancar.