Update articol:

ANPC la Costineşti: 11 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept de produse purtătoare ale însemnelor unor mărci protejate

În data de 21 iulie 2020, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Comandamentul LITORAL, a inițiat o amplă acțiune de control, în stațiunea Costinești, la care a invitat să participle și reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Constanța, respectiv ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Verificările au vizat 17 operatori economici care comercializau produse nealimentare pe raza stațiunii.

În urma controalelor, până în acest moment, reprezentanții ANPC au aplicat 16 amenzi contravenționale în valoare totală de 149.000 de lei și 12 avertismente, analiza documentelor unora dintre operatorii economici depistați cu nereguli fiind în curs.

Totodată, autoritățile statului au întocmit 11 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept de produse purtătoare ale însemnelor unor mărci protejate, prevăzute de art. 90 alin. 1 lit. B din legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

De asemenea, au fost indisponibilizate produse (textile, marochinărie, jucării, suveniruri) purtătoare ale însemnelor unor mărci protejate, în valoare totală de 23.181 lei.

Principalele nereguli constatate, care au dus la sancționarea contravențională a operatorilor economici, au fost:

  • Lipsa elementelor de identificare pe etichetele unor produse textile, jucării și ochelari;
  • Lipsa traducerii în limba română pe etichetele unora dintre produsele comercializate;
  • Lipsa completă a etichetelor pe unele produse aflate la comercializare;
  • Depistarea unor produse nesigure printre jucăriile și ochelarii comercializați;
  • Depistarea unor jucării periculoase;
  • Lipsa pictogramelor de caracterizare pe unele produse de încălțăminte;
  • Lipsa autorizației de funcționare;
  • Diverse deficiențe de informare a consumatorilor.

ANPC îi asigură pe cetățeni de întreaga disponibilitate a instituției, în ceea ce privește supravegherea pieței, iar celor aflați, în această perioadă, în vacanță pe litoral, le garantează că va veghea permanent la respectarea drepturilor consumatorilor, în timpul actului comercial, pentru ca sejurul să le fie liniștit și protejat.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL